Bucureștiul – orașul care te pregătește pentru viață
În București nu ai vreme să copilărești. Ai ajuns aici pentru că sunt multe oportunități. De carieră, de dezvoltare personală, de găsit perechea? Nu știu, așa mi-au zis și mie unii acum 3 ani de zile și uite că tot aici am rămas. (more…)
Plutesc de la birou în concediu
La câțiva pași de biroul meu, pe strada Academiei, la nr.13 este o galerie de artă la care merg uneori în pauzele de masă, îi spune Elite Art Gallery. Până acum, am prins două expoziții de pictură și grafică, ambele colecții care reuneau diferiți artiști cu același subiect: (more…)
Cămin, chirie, rude?
De-a lungul celor 3 ani de studenție am reușit să stau atât în chirie, cât și în cămin, și chiar și la neamuri, mai putin la camine private. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că avem cu toții pretenții diferite și că ce unuia îi place, mie-mi poate displace total. De aceea nu este de foarte mare ajutor să iei o hotărâre pe baza impresiile celor din jur.
Voi prezenta în mare care sunt condițiile în fiecare dintre spații locuite, așa cum le-am simțit eu: (more…)
Câteva lucruri care mi-au plăcut la Limbi Străine
Mi-este greu să separ facultatea de munca în asociație, însă dacă mi-ar fi displăcut total, aș fi renunțat la FLLS demult. Așa că, într-o ordine total random, mi-a plăcut la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din Universitatea București pentru că: (more…)
Revin Lecturile Urbane!
Au fost lucruri care m-au legat de București încă dinainte să mă mut propriu-zis aici. Unul dintre aceste lucruri, care nu e de fapt un lucru, este proiectul Lecturi Urbane. Pentru că mi-e drag și aproape de suflet (că doar e primul proiect pe care l-am “coordonat” la mine acasă), vreau să anunț cu muuultă bucurie că după atâta pauză, săptămâna asta vor fi chiar 2 ediții de Lecturi Urbane: (more…)
De unde să ne luăm cărțile

Când ești student la filologie sau poate doar cititor feroce, dai de o mare problemă: multele cărți pe care trebuie să le citești și banii pe care trebuie să-i dai pe ele. Fac parte din categoria fetelor care dau mai mulți bani pe cărți decât pe haine, însă nu mă-ndur mereu să cumpăr cărți care poate că nu-mi plac.
Prima variantă la care apelez este biblioteca facultății. Am un mare noroc că până acum am găsit acolo cam toate titlurile care-mi apăreau în bibliografie: de la Shakespeare la The Great Gatsby (în engleză și română) și tot ce ține de literatură rusă până acum vreo 20-30 de ani. Biblioteca m-a salvat mult cu cheltuielile.
(more…)Hai la Cine-Luptă
Festivalul de film documentar One World Romania este un eveniment pe care eu nu l-am ratat niciodată de când sunt în București. Adică, (more…)
SMS București 2014
Îmi plac mult de tot oamenii pasionați. Astăzi am avut ocazia să mă aflu printre zeci de oameni pasionați de blogging & online si am plecat de la Howard Johnson entuziasmată și cu multe planuri de pus în practică. (more…)
Anul trecut am avut norocul să fiu voluntar la Evensys pentru 