Cămin, chirie, rude?

De-a lungul celor 3 ani de studenție am reușit să stau atât în chirie, cât și în cămin, și chiar și la neamuri, mai putin la camine private. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că avem cu toții pretenții diferite și că ce unuia îi place, mie-mi poate displace total. De aceea nu este de foarte mare ajutor să iei o hotărâre pe baza impresiile celor din jur.

Voi prezenta în mare care sunt condițiile în fiecare dintre spații locuite, așa cum le-am simțit eu: (more…)

Cum să nu mergi la banchet?

Cred că am fost la toate banchetele și balurile din viața mea de elev/student. Probabil că aș fi mers și la banchetul de la grădiniță, dacă l-aș fi avut în loc de serbare. Nu sunt eu foarte party animal, însă o petrecere sănătoasă o dată la cât’va timp nu strică.

Însă, am observat o tendință generală la colegii mei: cu cât trec de la generală la liceu și apoi la facultate, cu atât mai puțini vor să vină la evenimente de acest gen. O fi de la hipsterism, n-am idee, cert e că la Balul de Absolvire nu cred că voi avea colegi de la rusă cu care să dansez până dimineață. (more…)