Nemulțumiri de restanțieră

First and foremost, trebuie să anunț că am restanțe pentru că nu am îndeplinit criteriul de bază pentru a intra în examen: prezența la cursuri și seminarii 🙂 Am preferat să merg în alte locuri sau să rămân la birou peste program de prea multi ori, astfel încât nu am reușit să îndeplinesc condițiile maxime. Oh well 🙂 (more…)

Master și job – cum reziști?

Înainte de toate trebuie să spun faptul că nu cred în acțiunea de a face o facultate sau un master de dragul de-a avea o diplomă, care să te ajute pe grila de salarizare mai târziu. Investești în educația ta destul de mult timp, bani, energie și ar fi păcat de tine să nu simți niciun profit personal.

(more…)

După primul semestru de master

Mi-a luat o vreme până să mă învrednicesc să scriu acest articol. Motivele sunt multiple și stările în contradicție. Mi-e greu să mă raportez obiectiv la toată experiența de la SNSPA- FCRP, când am avut o experiență atât de mișto la UniBuc-FLLS datorită și unor factori externi.

Să le luăm pe rând, totuși: (more…)

Masterat de Social Media & Marketing Online

Despre alegerea să da sau să nu master anul acesta a fost o mare dezbatere pentru mine primăvară-vară asta. Însă acum să scriu despre cum am ajuns să dau la Masteratul de Social Media și Marketing Online.

După 3 ani de FLLS și aflat prea multe informații administrative legate de Universitatea din București, lucruri cu totul care mă enervau când vedeam cât de mult încurcă, am zis că trebuie să plec la altă universitate. Și am auzit eu că la SNSPA curge lapte și miere și că acolo e raiul pe pământ în ceea ce privește condițiile pentru studenți. (more…)