Totul a început când stăteam într-o poziție mult prea ciudată, jumătate scursă din scaunul de birou. Ok, la lecția de Protecția Muncii ni s-a predat ceva cu genunchii la 90 de grade și spatele drept. Apoi au început dureri de umeri, de spate, pentru că tot găseam poziții nepotrivite de stat la birou. Așa că am împrumutat o minge de gimnastică…
Să ne înțelegem, singurele interacțiuni cu astfel de mingi erau când săream peste ele învățând să fac exerciții de gimnastică pe față. Șansele ca eu să ajung cu roțile în sus erau acolo, iar semnele (de bună purtare) îmi sugerau că e bine să stau departe de ceva instabil. Dar stați liniștiți, n-am căzut!
În schimb, am simțit dureri în zona gâtului de la cât de încordată stăteam (îmi imaginam că arătam ca una din broaștele mele când se întind după mâncare) șiii în interiorul coapselor. După 2 zile de stat la birou pe mingea de gimnastică, mă dureau fundul și mușchii interiori ai coapselor de parcă participasem la alte activități. Se pare că mi-am tonifiat și zona aia pe parcursul experimentului.
Derulăm 3 săptămâni mai târziu. Iar mă poți vedea cum mă rulez pe mingea de fitness și ajung sub birou, sau cum stau cu un picior sub mine. Neavând suport pentru spate, au apărut niște dureri diferite în zona lombară, așa că am decis să mă întorc la scaun și să experimentez cu mingea mai rar.
Dacă te decizi să schimbi scaunul de birou cu o minge de gimnastică, uite câteva lucruri la care să te uiți:
- dimensiunea/înălțimea mingii trebuie să corespundă cu înălțimea ta, să ajungi cu picioarele pe pământ și cu brațele pe birou
- rezistența la greutate – cu cât e mai mare, cu atât se va dezumfla mai greu
- materialul – nu vrei să aluneci de pe ea instant și nici să transpiri în 10 minute
Sper că articolul v-a fost de ajutor în decizia de a încerca mingea de fitness la birou! Dacă mai aveți întrebări, le aștept mai jos la comentarii.
4 Comments
Marius · May 31, 2017 at 1:13 pm
Articolele tale devin din ce in ce mai interesante! Keep going!
Gabriela · June 1, 2017 at 1:49 am
Hehe, intru acuși la 25+, de aceea par mai interesante 😀
alex · February 21, 2023 at 11:08 am
Buna! Dar care este rezultatul experimentului? Ca eu nu prea am inteles! Ai renuntat la minge?
Gabriela · February 21, 2023 at 12:51 pm
Da, am renunțat. Scriam că am revenit la scaunul de birou și am experimentat cu mingea mai rar. Nu era pentru mine pentru că aveam alte dureri de spate.