Prima oară am mers cu bicicleta în București într-o zi de duminică, și m-am bucurat de bulevarde goale și piste separate. După 4 ani de când tot mă codesc pe lângă ideea de a-mi lua o bicicletă, iată că am găsit lăcusta verde care să mă ajute să fac slalom printre mașini. Ieri a fost prima dată când am mers în timpul săptămânii pe bulevardele Bucureștiului, spre job.

Drumul de aprox. 5 km a fost parcurs pe Bulevardul Ion Mihalache la dus și pe Calea Griviței, la întors. Am stat cu inima cât un purice tot drumul, haha. Nu am pățit nimic, n-am avut parte nici de șoferi prea agresivi, nici de câini care să mă latre, nici de pietoni care să înjure – este clar că mediul s-a schimbat, lumea s-a obișnuit cu biciclete în trafic, iar pentru asta trebuie să le mulțumesc celor îndeajuns de nebuni care au pedalat înaintea mea 🙇

Sigur că ați putea numi asta norocul începătorului. Mă mulțumesc și așa. Acum, ce-am avut învățat din prima zi:

  • pe șosea am reflex de șofer (m-am simțit toată ziua aiurea că am forțat un galben la semafor)
  • prefer să pedalez pe asfalt decât pe trotuar, parcă e altă frecție acolo
  • unii pietoni sunt tare debusolutați
  • e frumos să nu-i claxonezi și deranjezi prea mult pe pietonii de pe trotuar, e spațiul lor la urma urmei
  • e bine să ai mereu un tricou de schimb la tine (l-am murdărit cu mâncare și pe cel în care m-am schimbat 🙁 )
  • ți se usucă mainile
  • rastelul de la birou era parțial ocupat, se pare că am colegi destul de activi
  • abia aștept Kitul Biciclistei Urbane de la Corina
  • acum am înțeles pe bune care-i faza cu mărimea roților și lățimea lor raportat la cât pedalezi și ce distanță parcurgi hehe

Dacă ai vreun sfat de shareuit sau vreo pățanie din care să învățăm și noi ceva, te rog mult să o lași în comentarii mai jos. Merci!

 

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.