Dacă pe parcursul primei luni de stat acasă am rezistat ok, Paștele m-a dezechilibrat puțin pentru că nu știam ce să fac. Era primul an în care nu eram la Hotel Părinți, unde avem 3 mese incluse și excursii de grup pe dealuri.

Inițial am fost lovită de tonele de rețete de pe internet, făcusem meniu, căutam metode naturale de vopsit ouăle.

Apoi am dat înapoi de la zgomot și am încercat să asimilez ce se întâmplă. A fost prima dată când nu am marcat sărbătoarea cu toată mâncarea făcută de mama, dar a fost și prima dată când ne-a prins un astfel de moment doar în 2, la noi acasă.

Chiar vorbeam cu niște prieteni despre forțarea creării de noi tradiții, în noi contexte. Mai au sens anumite lucruri, când ești în alt mediu? Avem acum ocazia să chestionăm acțiunile pe care le luam de bune, sau pe care le toleram de dragul altora, și să facem ce ne place nouă cel mai mult.

***

Deși în ultimii ani am mers la biserică mai mult pentru nunți, sâmbătă seara am aprins o lumânare și am intrat pe Trinitas online să ascult slujba de la miezul nopții. Mi-am luat ce mi-a trebuit din tradiții, așa cum fiecare e liber să o facă.

***

În continuare, cred că putem să facem exercițiul ăsta cu toate activitățile pe care le luam de bune: ce ne bucură să continuăm, ce ne supără să oprim, ce ne-ar face bine să începem.

Poză de la ai mei, care mi-amintește că voi rata sezonul de cireșe anul ăsta

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.