Am început povestea cu minimalismul în urmă cu 3 ani, și încă nu am ajuns la capătul călătoriei. În weekendul care a trecut am fost nevoită să mai fac o schimbare în apartament, una completată de mult timp intern.

Aveam dormitorul plin de poze și obiecte cu matrioska, păpușa rusească. Mi se părea că spune ceva despre mine, că mă face o persoană mai interesantă. Doar că nu mai era vorba despre mine, cea de acum. Poate despre mine din trecut, cu perioada de facultate. Poate despre mine din viitor, iar asta e capcana cea mai ușoară pentru a aduna lucruri.

Știu că nu sunt singura din lume care păstrează un lucru de dragul a ce spune obiectul acela despre mine. Este o slăbiciune a tuturor oamenilor, să găsim însemnătate în toate nimicurile, să părem mai interesanți. Unde mi se pare mie că ratăm ocazia este că ne hazardăm pe obiecte și uităm să mai lucrăm la cum susținem noi povestea obiectului.

Care-i faza cu matrioska. Cultura rusă este fascinantă și plină de simboluri ascunse. Îmi doresc să pot vorbi fluent rusă, să fiu la curent cu ce se întâmplă în Rusia (din toate unghiurile), doar că acum nu fac asta. Că urmăresc 2 oameni pe instagram și mă uit la un serial, asta nu mă face cu nimic mai specială. Așa că păpușile din dormitor nu mai erau susținute de nimic, la fel ca și iluzia despre mine.

Vă recomand să faceți exercițiul ăsta, să dați o tură de cameră și să vedeți ce obiecte păstrați de dragul poveștii care-a fost odată.

Share Button

2 Comments

Emil Calinescu · September 16, 2019 at 3:32 pm

Ideea e alta: fiecare obiect din camera are o istorie. Poate nu e simbolul la care te gandesti tu, dar poate avea alta insemnatate.

La tine nu mai aveau sens, dar la altii poate fi un cadou, care iti aduce aminte de o persoana.

Iar strict legat de acele papusi, nu m-au atras niciodata. Mi s-au parut pt copii mici. Doar un pici de maximum 7 ani poate fi fascinat de asa ceva 🙂

    Gabriela · September 18, 2019 at 10:59 pm

    Vezi cum te contrazici – pentru mine însemnau ceva la un moment dat taman prin simbolul pe care l-am înțeles la maturitate 🙂

    Apoi, importanța unui obiect este dată de persoană, fără să-i fac eu povestea, nu găsești nimic special acolo. Și firesc că este o călătorie personală care se întâmplă în ritmul fiecăruia, de aceea am și transmis că mi-a luat ceva timp să renunț la ele.

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.