Călătorii Romania
Plimbările anului 2014
Am renunțat de ceva timp să mai citesc ce scrie-n horoscop, Mă raportez la zodie doar ca să știe lumea de ce sunt așa de critică – că sunt scorpie. Însă, n-am cum să nu țin minte că la începutul anului horoscopul meu îmi prezicea niște următoare 12 luni plimbate prin locuri în care nu mai ajunsesem până atunci. (more…)
Călătorii destinatiiro Romania
DestinațiiRO: Alba-Iulia 2014
Mult timp mi-am dorit ca de Ziua Națională, de 1 Decembrie, să merg la Alba-Iulia. Orașul este un centru istoric cunoscut în toată țara, care ne marchează parcursul lecțiilor de la istorie din școală. A meritat tot drumul lung, căci atmosfera a fost super faină, iar oamenii – pe măsură! (more…)
BLOG conferinta evenimente
Future of Media 2014 – after
Dacă săptămâna trecută eram foarte încântată să particip la acest eveniment, de acum câteva ore mi-a cam dispărut încântarea. Așteptările erau mari, conferința nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele. Speakerii erau fiecare cu a mă-sii, nu a fost continuitate (deși s-a încercat atunci, ad-hoc), au fost lucruri care s-au bătut cap în cap. Feedul de twiter era destul de activ, iar reacțiile erau din partea celor din sală, tot ei fiind cei care transmiteau întrebarea la microfon. Într-o conferință unde vorbim de comunicare digitală, da? (more…)
BLOG
Cum să nu faci accident din cauza pietonilor
Deschide ochii și fii atent/ă să vezi unde sunt semafoarele și trecerile de pieton!
BLOG conferinta evenimente Marketing
Transilvania Creative Fest Brașov
Dacă aveați impresia că dacă începe luna decembrie, toată lumea intră în vacanță, vă cam înșelați. Săptămâna viitoare va mai avea loc un eveniment foarte mișto (cel puțin la prima citire) din aria asta a industriei creative. (more…)
BLOG conferinta evenimente
Future of media 2014 – before
Îmi plac conferințele și nu pot minți. Iar acum am chiar așteptări mari, pentru că… (more…)
BLOG
Where would you like to study?
QS Top Universities released today the QS Best Student Cities 2015 study, where we can find a list of 50 universities from all over the world. (more…)
