Deschide ochii și fii atent/ă să vezi unde sunt semafoarele și trecerile de pieton!

Săptămâna trecută, la intersecția din apropierea locuinței. Ploaie, trafic urât, haos. Ca-n București, cum altfel?! De cele mai multe ori sunt răbdătoare cu șoferii, văd ce nebunie este pe șosea, au și ei verde ca și mine, îi las să treacă. Așa că arăt intenția că vreau să traversez, însă nu mă arunc pe trecere. Săptămâna trecută, o șoferiță a văzut că vreau să traversez, a oprit mașina. Tipul din spate n-a mai fost pe fază, așa că Gipanul lui a cam atins Buburuza domnișoarei. Așa-i când o ai mare – mașina, zic – nu-ți mai pasă de ce-i în jurul tău. Așa am cauzat primul accident auto din viața mea, fără ca măcar să fiu la volan 🙂

Astăzi de dimineață, în stația de tramvai. Văd că vine troleul mai repede, așa că vreau să traversez. Șoferul care se apropia de intersecție mi-a făcut semn să trec, deși eram mai departe de trecerea de pietoni. El avea roșu oricum, așa că nu avea rost să se grăbească. I-am zâmbit a mulțumesc, a dat din cap. Fiecare cu vinerea sa.

***

Nu fi egoist în trafic, orice rol ai avea. Fii atent și grijuliu. Și față de tine, și față de ceilalți, că modul în care te porți tu îi poate influența pe ceilalți.

Dacă ești implicat în vreun incident-accident, e bine să știi niște lucruri basic de prim ajutor. Intră pe site-ul LecțiaDePrimAjutor.ro, descarcă aplicația și fă totul pentru viață!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.