Nu știu dacă vine din nevoie oamenilor de a se simți copii chiar și atunci când sunt adulți, sau dintr-o cocoloșire absolută de la familie. Nici nu-mi bat capul să înțeleg și să empatizez cu oamenii care sunt rebeli continui, boemi purtați de valurile vieții, chiar și prin contexte serioase profesionale.
Vorbesc despre mândria că nu știi să faci nimic. Nu știu să gătesc decât ceai și ochiuri, plata facturilor este un stres, am nevoie de ajutor să-mi fac o programare generică la medic.
Nu scriu asta dintr-un palat al productivității. Deseori mâncarea îmi iese doar decentă. Nu înțeleg toate chichițele financiare și birocratice. Doar că nu mă laud cu faptul că nu mă pricep, știu câte beneficii mi-ar aduce asta. Ba chiar mi-e ciudă pe mine, uneori îmi amintesc random de câte un moment din ăsta fix când vreau să adorm și supra-analizez greșelile.
Poate o fi o chestie a celor plecați de acasă pentru facultate, ca un sistem de supraviețuire la care ne-am abonat de capul nostru. Deși, ăsta nu e neapărat un criteriu.
Cu siguranță, nu se întâmplă peste noapte. Cred că sunt rari oamenii care au crescut responsabili, le-a plăcut lor dintotdeauna să se priceapă la toate. Este un proces, ceva de care trebuie să te ocupi în mod conștient. Dar te simți al naibii de bine după ce reușești să-ți faci programarea aia (și să o onorezi).
Nu am o problemă cu cineva care nu știe să schimbe un bec. Sau cu cineva care nu poate să se trezească la timp pentru job. Și nici cu cineva care cheltuiește salariul pe ultimul model de telefon și-apoi mănâncă pufuleți. Să facă ce vor cu viața lor. Devine o problemă când comportamentele astea sunt prezentate cu mândrie, ceea ce duce la un model general că e bine și-așa. Și la niște conturi de insta cu memeuri care par să ne descrie la fix viața. Apoi te mai miră când generațiile mai în vârstă nu te iau în serios?
Fetelor, noi nu avem o scuză pentru că așteptăm un bărbat care să se priceapă la astea. Sigur că e drăguț să-l lăsăm să se ocupe de diverse, dar și noi trebuie să ne descurcăm între timp.
Acum serios, dacă nu ai probleme fizice sau de altă natură, nu ai nicio scuză să te ocupi de viața ta. Lenea (sau sora mai fancy, procrastinarea) nu e un motiv îndeajuns de bun să nu fii un adult responsabil de viața ta.
Continui lista lucrurilor de lăsat în urmă, de aici.
Photo by Vinicius Amano on Unsplash
0 Comments