Juma’ de an până la licență și nu știu ce-o să fac cu rusa

Mă întreabă mama zilele trecute de ce nu mai scriu pe blog. Mai fuseseră și alte voci până atunci, însă nu mi-am dat seama de situație până nu mi-a zis ea.

Ei bine, cititori dragi, îmi propusesem cu ceva vreme în urmă să nu mai scriu lucruri cu caracter negativ. Dacă la începutul începuturilor, tot ce făceam era să scriu despre nemulțumirile mele, acum încerc să le dau o formă pozitivă.

Astăzi nu mai pot.

Nu-mi mai place facultatea asta. Mai degrabă, nu-mi mai place departamentul de rusă, că cei de la engleză sunt oameni faini. În primii doi ani nu părea așa, era totul roz și frumos, profesorii parcă te zahariseau dinadins, să fim și în anul 3 mulți, să-și primească catedra coeficientele și bonusurile ei. Ce contează că noi abia de mai suntem jumătate dintre cei 70 de ne-am înscris acum 2 an și o toamnă? Contează că mulți dintre voi vom mai face un semestru de grație, să mai cotizăm nițel, să-și facă oamenii orele.

În urmă cu vreo lună noi, studenții de anul 3, am fost prinși între pretențiile departamentului și rigorile decanatului, între orgoliile profesorilor și plata restanțelor. Am fost anunțați că la examenul de licență avem încă două probe, ambele în rusă. Cea de curs teoretic al gramaticii avea rost, cea de literatură – nu!

Cu puțin noroc, peste juma’ de an și un pic vom fi licențiați în a toci structuri nominative și predicative la literatură și a lua cu grație examenele. Pentru că, nu-i așa?, cui îi pasă că ție chiar îți plac cultura, civilizația, cărțile? Cui îi pasă că atunci când ai ales Filologie și nu Traducători, ai făcut-o în cunoștință de cauză, pentru că nu voiai să faci numai gramatică? Cui îi pasă că tu preferi să vezi filmele și să citești cărțile rușilor, decât să faci traduceri încontinuu? Vă spun liber, nimănui! Singurul nostru scop de-acum încolo este să ne luăm examenele. Bineînțeles, vom fi “generația de sacrificiu“, de la anul nu va mai fi așa.

Poate că mă deranjează situația asta cu atât mai mult cu cât înțeleg dedesubturile “afacerii”. Nu se spune că ignorance is a bliss degeaba. Colegii mei nu se gândesc la toate astea, pentru ei singura sursă de informații este profesorul. Poate dacă aș fi stat deoparte de mișcări studențești și nu aș fi văzut de câte ori studenții sunt luați la mișto, nu mi-ar fi păsat atât.

Poate nu aș fi ieșit miercuri la protestul studențesc împotriva ilegalităților din Senatul UB.

Noutăți din realitatea imediată: sunt fericită că frecventez cursurile de la Online Marketing Academy powered by Google, că o nouă generație de studenți ni se alătură în ASLS și că am prieteni buni și pasionați de ceea ce fac.

Starea mea proastă e agravată de faptul că nu mai am voce. Nu, nu sunt răcită.