De-a lungul anilor, articolele mele din categoria FLLS au adunat zeci de mii de vizite și au adus sute de întrebări în privat. Cum este la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București? Poți începe o limbă de la 0? Ce poți lucra după?

Probabil dintr-o nevoie de a da înapoi din ce am învățat eu și din neputința de a ajuta mai mult decât îmi permite experiența mea de studentă, am zis să fac un podcast. De fapt, nu l-am gândit de la început ca fiind un podcast, mă gândeam la un hub în care să adun oameni care au terminat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Un loc în care experiențele și temerile pot fi împărtășite onest. Adolescenții din România încă nu au parte de o consiliere în carieră adevărată, iar o astfel de comunitate poate le-ar fi de ajutor.

M-am hotărât anul trecut că trebuie să-i dau drumul. Am făcut un formular pe care l-am inserat în articolele mele vechi, să aflu ce-și doresc vizitatorii mei. Rezultatele variază, sunt mulți hotărâți pe japoneză, mulți care se interesaează de oferta de facultăți. Dar faptul că o parte din cititori și-au luat din timp să completeze formularul mi-a dat încredere să încep.

Nu știam ce format să fie. Nu aș fi vrut doar scris, să trimit pe email 5 întrebări și să postez pe blog răspunsurile. O sesiune de interviuri video ar fi fost mult prea complicat, mai ales în contextul pandemiei. A rămas ideea de interviu audio – podcast.

Am început să fac lista de invitați printre prieteni, le-am făcut propunerea. Cei mai mulți au fost încântați să vorbească despre asta, mai ales gândindu-se la ei în liceu, când nu știau ce să facă. Le-ar fi plăcut să aibă acces la astfel de informații. Le mulțumesc tuturor pentru că mi-au răspuns la mesaje, mi-au dat idei, recomandări, au povestit ❤️

Nota bene: am căutat persoane care să fi fost preocupate activ de facultate.

Am început înregistrările, durerile editării (am învățat să fac și asta) și e momentul să le public treptat. Voi începe cu un prim sezon de câteva episoade și voi vedea cum decurg lucrurile. Dacă există interes, continui din toamnă. Poate chiar găsesc și sponsori pentru acest proiect, cine știe.

Episoadele vor fi disponibile audio pe canalul meu de YouTube (scuze celor care mi-au dau subscribe pentru Minimalism&Cumpătare), pe Spotify și pe alte platforme de streaming.

Hai să vedem ce-o să iasă 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.