”De aceea suntem cu toții aici să vorbim despre cărți, și nu vorbim cu prietenii noștri de zi cu zi. E normal să purtăm astfel de discuții în alte cercuri.” Asta a spus gazda unuia dintre cluburile de lectură la care am participat. Eram toți străini – sau împrieteniți recent – și vorbeam cu toții despre aceeași carte, fără să avem în minte alte lucruri despre ceilalți din grup.

Cam așa cred că poate fi cu orice pasiune pe care o ai. Nu le poți împărtăși pe toate cu partenerul/partenera de viață sau cu prietenii de băută. Și ce bine că Bucureștiul te ajută să-ți găsești tribul pentru aproape orice te preocupă.

Astăzi, despre cluburile sau cercurile de lectură.

M-a pasionat subiectul încă din liceu, îmi place ideea că o carte poate avea atâtea versiuni câți cititori are. Mi-amintește constant cât de diferiți suntem și că asta e în regulă.

În ultimii ani, mi-am căutat cluburi de lectură și la București. Unele au fost online, altele offline. Dar opțiuni există.

Clubul de lectură de la corporație

Am participat la întâlniri lunare, care aveau loc în sălile de ședințe înainte de pandemie și online după martie 2020. Pentru fiecare lună erau votate temele/tipurile de cărți și apoi titluri reprezentative. Mi-a plăcut cum mergeau întâlnirile, erau destul de organizate cu MC și cineva care povestea ceva de autor. În plus, aducea în același loc oameni care altfel nu aveau nicio treabă. Recomand un astfel de experiment la job.

Casa Burgheză

Casa Burgheză este un spațiu neconvențional în Cartierul Evreiesc, o casă veche cu pasiuni din alte vremuri. Ei organizează și seri de film clasic, și întâlnirile clubului de lectură. Săptămânal, este o carte scurtă de citit și apoi dezbătut. Foarte interesant mixul de oameni, fiecare din alt mediu. Plătești un fee modic pentru băutură și gustări.

Cristina’s Bookclub

Cristina Chipurici face întâlnirile de book club cam o dată la 2 luni, să fie timp de lectură. Întâlnirile sunt deocamdată online, dar s-ar putea să treacă și în offline. Ea hotărăște lista de lectură, în funcție de interesele ei, pe care participanții le cam știu în baza newsletterului ei.

Mai multe cluburi de lectură

Au mai fost cluburi de lectură la care am participat, online sau offline la vreo librărie. Dar cele 3 de mai sus sunt cele la care am participat recent și știu că sunt active.

În research pentru acest articol, am mai văzut menționate aceste cluburi de lectură:

Ție cum ți se par cluburile de lectură? Ai participat sau participi la vreunul?

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.