Festivalul de mâncare stradală, dacă e să luăm mot-a-mot. Carnavalul, pardon. La Romexpo, la început de toamnă, se face prezența de van-uri ca la școală, să știm cu toții ce mâncăm în pauza de masă acum că ne-am întors la muncă. Am fost sâmbăta în amiaza mare, ca o femeie independentă care n-are chef să gătească pentru prânz. Ce am avut de apreciat și cu ce locuri rămân:Am ajuns la ora 13.00, am beneficiat încă de intrare gratuită, atât eu cât și mulți alții gură-cască – ei nu după mâncare neapărat.
Ceea ce apreciez nespus de mult este că duc un eveniment de mâncare dinspre zona de mici, bere și muzică populară (cu care-i tot poporul obișnuit) la ramen, ghimbirată și indie-pop. Ne cizelăm cătinel-cătinel, ne obișnuim cu spații speciale de fumat, loc de joacă pentru copii și frunți încruntate doar din cauza soarelui.
Iată că ajungem la partea nefericită. Dacă anul trecut au fost bănci și mese lungi de lemn unde puteai sta la umbră să mănânci, anul acesta am vânat umbră. O fi pentru că băncile duc prea mult spre ideea de bâlci și mici, o fi pentru că sponsorile au zona lor de activări cu pufuri și șezlonguri de mare și voiau să nu piardă participanți. Nu știu cauza, cert este că putea fi gestionată mai bine partea asta
Din festival în carnaval. Nu am înțeles de ce au vrut să duc festivalul într-o zonă mai complicată – e vorba de mâncare, de experiența culinară de acolo. În plus, cred că s-a insistat puțintel cam mult pe partea de cântăreți – a trebuit să caut evenimentul de anul trecută ca să mă las convinsă că au fost și atunci. Nu le-am simțit prezența, prieteni!
Și oameni buni, faceți ceva cu taxa de procesare pentru bilete,vă rog mult! Înțeleg nevoia de a pune o taxă modică (15 lei nu-i un capăt de țară și ține pomangiii deoparte), o plătesc. Cere-mi numai 17 lei ăia direct.
Acum să trecem și la lucruri mai încântătoare vizual și gustativ:
Meatic – o zic p-aia dreaptă: am încercat pentru că e legat de numele lui Adi Hădean. Pork’n pită este un sandviș bun, sosul de pătrunjel ia din greutate cărnii de porc. Era singurul produs de la tarabă.
Nori Iakitori – se laudă ca fiind singurul van cu mâncare japoneză. Le-am încercat faimosul burger negru: este gustos, puiul mi-amintește puțin de KFC haha, chifla numai mi-a făcut ușoare probleme când a început să se deșire. ”Iakitori” sunt frigărui și pot fi cu pui sau pork.
Drunken Squid – calamari super delicioși, o porție este destul de consistentă pentru o persoană surprinzător. Sosul care aduce a ceva din comerț totuși, noroc că a fost felia de lămâie acolo.
Am băut ghimbirată super-refreshing de la Simbio și o gură de bere Timișoreana (nu sunt beri artizanale locale 🙁 )
Revin mâine să încerc Ramen de la Japanos, nu a mai fost loc astăzi.
Japanos tocmai a intrat pe lista mea de locuri cu mâncare asiatică: salmon sushi delicios şi fresh, şi miso ramen gustos, la prețuri relativ accesibile comparate cu altele din zona asta. Îi găsim in Pipera, Piata Victoriei sau Centrul Vechi.
Ne-am răcorit apoi cu o altfel de înghețată: de colivă! Mi-a atras atenția meniul de la Zexe şi nu am putut să nu încerc: măi, chiar avea gust de grâu fiert, fără artificii chimice. Tot la înghețată ridicăm pălăria celor de la Casa di Luigi, care au adus înghețată de soc şi lime, o aromă foarte fresh.
Observații legate de participanți:
- mă bucur că au fost meniuri scurte, cu câteva opțiuni de ales, face alegerea mai ușoară, stăm mai puțin la coadă
- aș vrea porții oleacă mai mici, să încercăm mai multe feluri
- considerăm micii mâncarea nambăr uan ca identitate națională, și nu există o opțiune hip de a-i încerca? și nicio shaworma? 🙁
Caut mereu locuri cu mâncare bune, iar pe cele de mai sus le voi vizita și în afara programului de festival.
2 Comments
Alina Anghel · September 10, 2017 at 12:03 am
N-am inteles, e cu intrare (daca zici ca ai apucat sa intri gratis), se plateste mancarea, cine promoveaza festivalul asta, ca e prima data cand aud de el? Si are chestii interesante, din cate vad. Prea multe intrebari, stiu :))
Gabriela · September 10, 2017 at 10:17 am
Festivalul se deschide la ora 12, e intrare gratuita pana la ora 3, cand se cer bani la intrare, detalii aici: https://www.facebook.com/events/311814945897171/.
Nu stiu sa iti spun cine il promoveaza, il stiu de anul trecut ca urmaresc locurile cu mancare :)) sa treci azi pe acolo, e foarte cool atmosfera ^_^