Știai că la Opera Națională din București există un muzeu și sunt tururi ghidate în clădirea operei pentru cei interesați de acest domeniu? Nici eu, am aflat recent și mi se pare o ocazie bună să descoperi altfel orașul. Mai ales că a venit toamna și căutăm mai multe activități la interior.
Opera Națională București, cunoscută și sub numele de Opera Română, este unul dintre cele mai iconice și impresionante locuri culturale din București. O clădire impunătoare cu o istorie bogată și un program artistică variat, Opera atrage atât iubitorii de muzică, cât și curioșii care doresc să descopere lumea fascinantă a artei lirice.
Nu cred că trebuie să fii un cunoscător avansat de cultură și operă pentru a merge la Operă. Însă cred că dacă începi mai devreme să mergi la spectacole, îți pui mai puține întrebări despre cum te judecă alții. Am mers prima dată la Operă în facultate, am luat bilete ieftine pe rândurile de sus și am rămas pierdută în timp.
Un alt mod prin care poți descoperi Opera este prin evenimentele pe care le organizează. Classic Christmas, târgul de Crăciun organizat în fața clădirii, este deja pus pe lista de vizitat în decembrie.
Iar un eveniment ceva mai puțin cunoscut, pentru că nu este disponibil oricând, este turul ghidat.
Cum pot vizita Muzeul de la Opera Națională din București
Dacă vrei doar să vizitezi holurile Operei, poți merge oricând în timpul orelor de funcționare.
Următoarea opțiune este să ajungi mai devreme la un spectacol și să te plimbi pe toate coridoarele, mai ales cele de la nivelul superior. Așa vei ajunge și în sala cu expoziția permanentă de la etajul al II-lea. Apoi te bucuri și de sală, care este o bijuterie în sine.
Dacă vrei experiența completă, cu ghid și acces în culise, trebuie să te înscrii la un tur ghidat. Acestea se organizează pentru minim 5 persoane, așa că poți avea o experiență dedicată cu prietenii. Mai departe, dai mail la comunicare@operanb.ro și incluzi toate detaliile: numărul de persoane, limitele de vârstă ale grupului, preferințe privind datele și intervalele orare de vizitare, spațiile pe care dorești să le vizitezi în mod special, dacă vrei să fie în engleză sau franceză, și orice alte informații relevante.
Pentru a participa, va trebui să achiziționezi un bilet de vizitare, cu un preț de 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi și studenți. Tururile sunt disponibile în intervalul orar 10:00 – 16:00, de luni până vineri.
Ce pot vedea în expoziția permanentă de la Operă?
Opera București găzduiește o colecție impresionantă de peste 30.000 de bunuri culturale, fiecare cu propria sa poveste. Acest tezaur include fotografii, programe de sală, afișe, costume de scenă, scrisori, busturi ale marilor muzicieni și artiști de operă, obiecte de recuzită, partituri muzicale și multe altele.
Expoziția permanentă, amenajată la etajul al II-lea al Operei, în foaier, prezintă o selecție de câteva zeci de costume de scenă, obiecte de recuzită, afișe, fotografii și busturi ale unor personalități remarcabile. Această incursiune fascinantă în lumea operei și a baletului te va teleporta în timp și te va ajuta să înțelegi bogăția culturii artistice.
Așa că nu ezita să faci o vizită și să te lași captivat de această colecție deosebită de bunuri culturale! După, poți continua plimbarea prin București la una dintre ceainăriile din Cotroceni.
0 Comments