Sfârșit de campanie – Cu bune și cu rele

M-am hotărât să candidez pentru președinție cu o seară înainte de a începe toata treaba. Eram destul de indecisă, aș fi vrut să fac ceva mai mult, însă știam că înseamnă o responsabilitate imensă și foarte mult timp dedicat acestei responsabilități. Un prieten mi-a spus “Ce-ai de pierdut dacă vei candida? poate fi o experiență faină, din care să ai ce învățat”.

Având în gând campaniile din anii trecuți, în care asociația se diviza și erau neînțelegeri între membri, m-am gândit că ar fi drăguț ca de data asta să nu mai existe așa ceva. Timp de vreo săptămână, mi-am făcut campanie care să nu fie abuzivă. Comunicam cu Alex constant de studenți și de nepăsarea lor. Nu au fost tabere care să susțină pe unul sau pe celălalt și nu au fost certuri și dispute.

Îmi pare extraordinar de rău că lucrurile au devenit foarte urâte din exterior. În ultimele 2 zile au apărut pe un site al unei alte organizații studențești 3 articole în care sunt se spun foarte mult lucruri urâte despre mine, lucruri neadevărate: că aș avea tendințe securiste, că am fost spion în organizația lor, că am avut susținere din partea actualului board și că acum, că am pierdut alegerile, voi părăsi asociația alături de mulți alți colegi.

Povestea începe când eram la sfârșitul anului I și apăruse o nouă organizație în peisajul UB, care făcea recrutări. Atunci credeam că ar fi o organizație mai mare, de care nu auzisem, însă de la care aș fi avut ceva de învățat. În toamnă, când ASLS și-a reluat activitățile, au apărut discuții despre ei – cine sunt, ce vor să facă, se vor băga peste noi? La mișto, am scris că am fost acceptată la ei, voi fi membru undercover :)) – da, și cu emoticonul de râde la sfârșit. După un an în care interesul meu către această organizație a fost spre zero și nu am participat la absolut niciun proiect/activitate/eveniment de-al lor, președintele mă abordează pe facebook și mă ia la mișto că nu sunt un spion bun și că nu-mi fac treaba bine. În afara faptului că eram membră pe un grup de facebook, alături de alte mii de studenți, pe care nu intrasem de ceva vreme, nu făcusem nimic. Am încercat să-i explic, nu am reușit.

Acum se dau comunicate oficiale (Dumnezeule, ce cuvinte pompoase!) despre statutul meu de membru al organizației și același individ căruia îi spusesem cu o lună înainte că nu am avut nicio tangență cu ei, spune că am participat la numeroase proiecte.

Îmi pare foarte rău că s-a ajuns la a ne certa pe interneți, mai ales când treburile în interior sunt în regulă. Aseară, chiar dacă am pierdut, am băut un pahar de vin cu Alex. El știe că îl susțin. Am mare încredere în el și sunt convinsă că o să facă lucruri faine.

Îmi pare rău că organizațiile studențești sunt acum văzute prost din afară. Oamenii care nu au treabă cu ele, critică după titlu. Așadar, Gabriela Deleanu are apucături securiste – normal că ar atrage atenția oricui, deși conținutul este o mizerie haotică în care se dă și în alți membri, și în alte organizații, și în proteste.

Îmi pare rău că studenții văd asta și au încredere tot mai puțin în noi, care încercăm constant să-i ajutăm.

Îmi pare rău față de ai mei, care m-au sunat aseară îngrijorați să mă întrebe ce am făcut și în ce m-am băgat de apar articolele astea despre mine.

Nu am câștigat alegerile pentru președinție ASLS, însă nu-mi pare rău. Mi-am făcut o campanie corectă și frumoasă, în care nu am atacat pe nimeni și am răspuns tuturor. Din ianuarie, îmi voi continua activitățile pe reprezentare, după cum am precizat aseară și pe facebook (înainte să apară un articol care să spună că mă retrag pentru că nu am câștigat).

Mulțumesc dacă ați putut să citiți până aici!