Toate prințesele din copilăria noastră aveau părul luuung și frumos, este normal ca atunci când creștem să ne dorim un astfel de păr. Numai că noi suntem fete normale, nicidecum prințese, iar situațiile de mai jos ne sunt familiare fiecăreia dintre noi:

  • Găsești un fir de păr în mâncare și nu știi dacă e al tău sau nu
  • Ai renunțat la geci cu fermoar pentru că-ți rămâneau mereu șuvițele acolo
  • Când porți fular, el se încurcă cumva cu părul tău și chiar transpiri ceva când ți-l dai jos
  • Aștepți o veșnicie să se usuce, iar apoi te hotărăști să ieși din casă cu el parțial ud oricum
  • Te așezi comod în pat și apoi îți dai seama că te-ai așezat și pe părul tău și apoi nu mai găsești o poziție comodă

 

Anyway, nu zic că eu eram vreo Rapunzel, dar părul îmi trecea de mijloc de ceva timp și devenea un soi de stress mereu. Scriu la trecut pentru că… l-am tuns! Și dacă tot l-am tuns, am zis să fac și o faptă bună cu ocazia asta și să-mi donez părul. M-am programat la Beauty District pentru un brave cut și asta s-a întâmplat:

gabriela-brave-cut

Fetelor, deja mă simt mai confortabil 👸 Trebuie să vă recunosc, aveam idee asta în cap din 2010, să-mi donez cumva părul, iar acum am găsit o modalitate. Sigur că va crește destul de repede, îi fac tratamente naturale și am început să iau suplimente alimentare de la Solgar, vedem cum evoluează.


Ai avut vreo situație așa enervantă încât ai vrut instant să-ți tunzi părul? Sau te-ai gândit să încerci #BraveCut?

Share Button

2 Comments

Elena · November 27, 2016 at 10:56 pm

Hehe, felicitari pentru decizie! 🙂

    Gabriela · November 27, 2016 at 10:58 pm

    Am fost inspirată de niște fete curajoase 🙂

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.