Femeile călătoriilor mele

O seară ca oricare alta – în tramvaiul 24 care mă duce spre casă, mă uit la o femeie care urcă la Domenii, cu plase de cumpărături care o depășesc în volum. E îmbrăcată clasic, iar pe față i se vede oboseala unei săptămâni de lucru. Așa arată femeia normală la noi. Și gândul îmi fuge la femeile pe care le admir în orașele străine pe care le văd.

Asta fac când ajung în locuri noi: întorc capul după oameni în loc de clădiri. După bărbați, să văd eleganță și postură. După femei, să văd cum aș fi putut fi dacă mă nășteam acolo. Numele meu se aplică în orice țară.

Aș fi putut fi o Gabrielă de Amsterdam – să merg numai pe bicicletă și să-mi învăț copilul să facă asta fără nicio temere. Iar de la atât pedalat, sigur arăt fit și am corpul plin de endorfine care-mi dau o bună dispoziție fără motiv.

Fit și sportivă aș fi fost și ca o Gabriela de Oslo. Îmbrăcată mereu în non-culori, minimalist bineînțeles. Am o figură androgină, iar bunăstarea vieții nu ar lăsa loc de riduri pe fața mea. Asta, și lipsa soarelui.

Deși, trebuie să recunosc că mi-ar plăcea să fiu o Gabriela de Lisabona – cu tenul ușor ridat de la soare, vânt și multe râsete cu prietenii la pahare de vin care-mi pătează buzele. Aș fi fit și aici, de la urcat și coborât toate dealurile pe jos.

La fel de bine certo că puteam fi o Gabriela de Roma, o hipsteriță care bea vin și fumează în piațetele ascunse de turiști. Și aș fi mers pe scuter cu tocuri, fără să mă uit la turiștii care admiră biserici și uită să se asigure stânga-dreapta.

Uite de asta nu aș putea fi o Gabriela de Londra, nu aș putea să mă obișnuiesc cu sensul de mers. Deși îmi surâde ideea de a ieși în oraș după muncă și până la miezul nopții să reușesc să și adorm liniștită. Asta și rezistența la frig, pe care am admirat-o și la dublineze.

Hai, gata, trebuie să cobor. Traversez printre mașinile oprite la semafor și mă grăbesc acasă, iarăși sunt îmbrăcată prea subțire. Las deoparte gândurile la alte tărâmuri. Acum locuiesc în București, și ar trebui să fac tot să mă simt bine aici. Cu sau fără dealuri.

Articol scris cu femeia depresiilor mele pe fundal