Cei care abia mă cunosc, întreabă dupa câteva minute de eschivari “Ce ai păţit la mână?”. Da, curiozitatea e maximă şi mereu am răspuns calm “M-am opărit când eram mică”. Am tot dat răspunsul acesta de vreo 16 ani încoace.
[aveam vreo 2 ani, bunică-mea fierbea apă la reşou, eu eram împiedicată, am răsturnat oala cu apă clocotită pe mânuţa mea şi pe picior (partea dreaptă). Prin clasa a 4a m-am tăiat în tablă când schimbau ai mei acoperişul, m-a cusut o asistentă şi acum am o linie drăguţă pe piciorul drept. După vreun an, m-a opărit mama cu-cafea… era căţelul prin picioarele ei, s-a împiedicat şi eu eram pe direcţie]
După ce aţi aflat pe scurt povestea celor mai importante cicatrici ale mele, vă mai povestesc ceva.
De doi ani i-am anunţat pe ai mei că vreau cadou de 18 ani operaţie estetică la mâna dreaptă, că prea mă întreabă lumea ‘ce am păţit’. Vara asta trebuia să merg să mă interesez, să văd de costuri, de pericole etc. Însă, ajunsă în Bucureşti acum, am dat peste oameni care mi-au zis că nu e neapărată nevoie, că arată chiar bine, mulţi mi-au zis că seamănă cu un tatuaj, că e fain, că nu e pericol, că sunt alţii cu chestii mai grave bla-bla-bla. Am fost la Spitalul de arşi (nu stiu exact cum se numeşte, e pe Griviţa, în Bucureşti). Mare lucru am făcut! După tot ce am văzut acolo, mi-am dat seama că exagerez mult tare. Oameni cu picioare acoperite, fete cu faţa în faşă, persoane cu cicatrici urâte rău… şi eu.
Îmi ador cicatricea de pe mână. Poate într-o zi, când “voi fi femeie de succes şi voi avea bani”, îmi voi face operaţia. Însă deocamdată nu.
3 Comments
Gabriela · August 7, 2010 at 10:10 pm
Nu ‘Antipaticule” nu stiam :)) vorba vine… de 16 ani am cicatricea 😛 Pana sa invat sa vorbesc, au raspuns parintii mei la intrebarea asta 😉
Cumnatu · August 17, 2010 at 12:15 pm
lasa cicatricea in pace.
o bratara din aur masiv 🙂 haoleo’ mancatias’ !
Gabriela · August 17, 2010 at 12:25 pm
imediat il anunţ pe tăticu’ ca vreau bratara. cre’ca ar scapa mai ieftin :))