Tata:  ce pastile iei?

Eu: lecitină.

Tata: şi nu uiţi să le iei? 

Hm. Ar fi un paradox, nu-i aşa, să uit să iau nişte pastile care mă ajută cu memorarea.

Nu ştiu cum sunt taţii voştri, dar al meu îmi dă uneori câte un maxim din ăsta de rămân puţin *straight face*.

Pentru că am început să vă scriu despre tata, trebuie să vă mai împărtăşesc un lucru: de la el am moştenit toată răutatea din mine. De fapt, răutate este cam dur spus, mai degrabă realismul.

Graţie lui apreciez lucrurile mult mai obiectiv şi am învăţat să nu mă încânt la orice lucru. De aceea mă auziţi spunându-vă uneori “şi ce?”. Sunt lucruri pe care la facem şi ni se par uimitoare, dar de fapt ele sunt normale, într-o societate normală.

Mama îmi spune uneori că sunt rea, iar eu îi răspund cu şi nu l-ai cunoscut pe tata. Aşadar, sper ca şi copiii mei (dacă voi avea vreunul) să fie la fel de realişti.

Din cauza lui sunt niţel misandră feministă. Mi-a zis acum câţiva ani că nu toate femeile sunt bune în afaceri pentru că ele văd doar în alb şi negru (corect/incorect ; legal/ilegal) dar uneori lucrurile trebuiesc văzute şi în nuanţe de gri.

Mi-ar plăcea dacă aţi prelua ideea şi veţi scrie şi voi pe blogurile voastre ce moştenire aveti de la tatăl vostru. Cei fără blog puteţi să împărţăşiţi printr-un comentariu, puţin mai jos 🙂

Share Button

3 Comments

Gabriela Lazar · July 10, 2011 at 3:23 pm

Eu de la tata am invatat sa fiu diplomata:D de fapt si de la mama,dar tata e cel mai cel. Tot de la tata am mostenit un temperament iute… El m-a invatat ca tre’ sa vorbesc si cu prosti,si cu destepti,cu parasute,cu fete cuminti…etc,si sa iau de la fiecare ce e bun… Exista o legatura stransa intre tati si fete….

Georgi Negrea · September 19, 2012 at 12:05 am

Raspunsul tatalui tau mi-au amintit de niste versuri haioase “Q:Do you suffer from long term memory loss? A:I don’t remember.” 😀 In ceea ce priveste tema articolului, de la tata am mostenit o serie de obiceiuri si reactii ciudato-haioase care o amuza pe mama. ceva de genul “Ar trebui sa facem o cusca pentru catel.” la care tata :Ce ai spus?” Mama: nimic.; Tata: O sa fac eu, nu pot sa le fac pe toate, unde sa fac cusca acum noaptea” 😀

    gabriela · September 19, 2012 at 12:08 am

    haha de reținut chestia cu ‘memory loss’. ești acum încă un exemplu că fetele au o legătură ciudată cu tații 🙂

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.