Am avut mici îndoieli când am hotărât să facem un citybreak la Bruxelles. Măcar voi mânca mulți cartofi, mi-am zis (spoiler: am mâncat). Așteptările erau slabe: vedem ceva clădiri administrative de la UE, mâncăm mult, bem bere, venim acasă. Am uitat ceva elementar de la lecțiile de istorie: că Belgia face parte din Benelux/Țările de Jos, că a fost prezentă în multe evenimente importante de-a lungul istoriei, că e o țară dezvoltată din Vest.

Aceasta a fost prima excursie într-o altă țară în care am apucat să vedem 5 orașe în 3 zile. Infrastructura pe calea ferată e foarte bine pusă la punct. O treabă bună mi s-a părut cu biletele pe zone, care-ți permit să urci/cobori la orice stație din zonă în aceeași zi. Ca și cum ai lua București-Prahova, și cobori la Ploiești, apoi la Câmpina și te oprești la Sinaia.

Pe lângă asta, mă bucur că am dus la îndeplinire planul de a mânca midii la apus la Marea Nordului. Iarăși, așteptări întrecute: plajă mare, puțini oameni, vreme excelentă, luat energie vreo oră. Mi-nu-nat!

Hai să începem cu începutul: am aterizat la aeroportul Charleroi și am luat autobuzul către Bruxelles. Costă 17 euro dacă iei pe loc, sau 14,20 euro dacă iei online.

Transportul în Bruxelles

Un bilet pentru transportul în comun costă 2.1 euro și e valabil o călătorie. Puțin cam mult dacă nu te bazezi și pe picioare pentru mersul pe jos. Pentru că am fost alături de alte 3 persoane, de data aceasta am folosit Uber de câteva ori. Am ieșit cam la fel la bani, cu mai mult confort, totul în siguranță.

Vremea în Bruxells / Belgia

De data aceasta ne amintim de lecțiile de geografie. Dată fiind poziționarea pe hartă a regiunii, ne așteptam la vreme instabilă: ploi cu soare, vânt, soare. Așa că pantalonii scurți și pelerina de ploaie pot forma un outfit de succes pentru plimbare.

Ce e de văzut în Bruxelles

Orașul este destul de ofertant pentru a umple 2 zile prin oraș:

  • Clădirile administrative de la Uniunea Europeană (mai ales House of European History), care pot fi vizitate gratuit, doar cu buletinul.
  • Grand Place sau Grote Markt.
  • Străduțele din jurul pieței, până la Manneken Pis. E una dintre cele mai mici statui pe care le-am văzut, dar e amuzant să ne-amintim de bibelourile din vitrină. Caut-o apoi și pe Jeanneke-Pis.
  • Galeria regală St. Hubert.
  • Catedrala St. Michael și St. Gudula.
  • Atomium – pentru interensățenia structurii, dar nu e cel mai wow.
  • Muzeul Instrumentelor muzicale – pentru o bere cu priveliște măcar.
  • Delirium village – o serie de baruri și cafenele în jurul brandului de bere Delirium.
  • Tonetele de waffles, cartofi prăjiți cu orice sos (în cantități industriale!), și praline cât cuprinde.
Caută cazare în Bruxelles

Excursii de o zi din Bruxelles

Din Bruxelles ajungi la Paris într-o oră și jumătate – mai mult sau mai puțin. Dar mai sunt și alte orașe care merită vizitate, chiar în Belgia:

Liège

Măcar pentru gară (aceea din poza de mai sus) să faci o plimbare până acolo. Și dacă tot ajungi până acolo, mănânci și un burger la The Huggy’s Bar. Pe care să-l dai apoi jos la treptele Montagne de Bueren.

Caută cazare în Liège

Gent – Brugges – Ostende

Cum povesteam mai sus, poți lua bilet de tren până la destinația finală și apoi să cobori pe drum în locurile care te interesează. Scopul ei a fost să prindem un apus fain la Marea Nordului, cu o oală de midii și sticle de vin alb. Misiune îndeplinită cu succes! 🤩

Excursia a început cu o mare ploaie torențială, la Ghent. După o vizită la Primark și 5 euro, m-am bucurat și de ploaie. De vizitat acolo: Piața Stadshal, un pavilion foarte fain unde se fac evenimente locale. Apoi te mai plimbi pe străduțe pe lângă, intri pe la Catedrala St. Bavo, și închei la Castelul Gravensteen.

În Bruges mai degrabă ne-am plimbat pe toate ulițele și ne-am luat țeapă la o terasă în mare stil de tourist trap. E un oraș în care am simțit că l-am mai văzut, doar prin miile de poze pe care le-am văzut pe interneți. La care am contribuit și eu pe Instagram, fiți pe pace! Mai trebuie să pun niște poze de la Muzeul Cartofilor Prăjiți, un tur foarte simpatic. Altfel, nu am fost dată pe spate de oraș, e ca un Amsterdam fără Districtul Roșu, dar cu aceeași densitate de turiști pe metru pătrat.

Ostend a fost destinația finală și încheierea perfectă a excursiei. Soare, apă curată, nisip fin, energie bună. Vreo 2 ore perfecte. Apoi am căutat un loc în care să mâncăm și am încheiat fericit cu mâncare ok, cartofi cât cuprinde și pahare de vin alb.

Dacă mai avem o zi, dădeam o fugă și la Antwerp. Și la Luxemburg, să închei Țările de Jos. Și poate la Paris.

Booking.com
Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.