4 piese din Moldova care-mi ung sufletul, o caut pe a cincea
Am recunoscut public că accentul moldovenesc în muzică mă face să mă topesc. Sigur că acum e și un soi de trend cu muzică venită de peste Prut, iar cei mai hateri zic că românii noștri nu mai știu să facă muzică, e nevoie să vină alții din afară. Nu e neapărat așa – numai că ce intră în (more…)
Albumele preferate ale săptămânii 🎵 🎶 🎧
Dacă de Tranda și Chimie am mai auzit, apăi Șatra BENZ abia au intrat în playlistul meu. Nu este muzica pe care obișnuiam să o ascult, dar băieții de la MIC Check, recomandările prietenilor și ale youtube-ului mi-au adus în urechi 3 albume recent apărute care au intrat în lista de favorite: Costangeles 2, Biochimie Vol. 1 & O.$.O.D. Enjoy them! ^_^ (more…)
Ce muzică ascultai la începutul mileniului 3?
În anul 2000 abia intrasem la școală și învățam alfabetul. În anul 2000 cred că am mers pentru ultima oară la Mamaia, la mare. Țin minte asta pentru că erau spectacole de muzică pe care voiam să le văd, deși adormeam mult înainte de a se termina. Și tot pe-atunci am fost (more…)
Pasiunea mea pentru Ed Sheeran
Nu știu dacă am spus asta de prea multe ori, că nu prea-mi afișez public simpatia puternică pentru un artist, dar în cazul lui Ed e ceva diferit.
Băi, omul ăsta e super mișto! Dacă la început nu-i suportam vocea și a lui I See Fire (piesă faină de altfel, dar mult prea difuzată, cum e și cu Thinking Out Loud acum), acum aș urmări toate clipurile cu el datorită dezinvolturii și simplității sale, pentru că e foarte… uman?
Totul a început de la un cover al unei piese pe care o ascultam mult când îmi plăcea Christina Aguilera: (more…)
Selah Sue la Arenele Romane
Selah Sue a mai venit de vreo două ori în România, peste o săptămână vine iarăși în București. Eu n-am apucat să o văd încă live, însă asta va fi perioada noutăților în spectacole pentru mine.
O dată cu noul concert își lansează și un nou album – Reason. L-am tot ascultat în ultimele zile, însă nu mă pot hotărî care piesă-mi place mai mult. După concert, poate revin și completez articolul. (more…)
Ane Brun în București
Deși a fost muzică creată pe țărmurile reci din Norvegia, Ane Brun a transmis căldură prin vocea sa și prin starea sa de spirit. M-am simțit de parcă eram la cineva acasă și ascultam gazda cum ne cântă, atât de lipsită de presiune și luat-prea-în-serios mi s-a părut atmosfera cu totul.
A fost vorba despre locurile de unde venim, despre încotro ne îndreptăm, despre cine suntem și cum suntem. Să nu uităm niciodată niciunul dintre aceste lucruri 🙂
Piesa care mi-a rămas în minte a fost una care m-a surprins să descopăr ce bine s-a auzit live Halo, pe care o găsiți și puțin mai jos.
Ane Brun, sper să te mai văd live!
Visătoare sunt și eu
Visez ca oamenii să se raporteze la iubire, nu la dumnezeul pe care îl are fiecare. Și visez că dacă aș avea mulți mulți bani, aș ajuta cumva societatea. Cred că pot si schimbarea pe care o vreau în lume. Lasă-mă să zbor! (more…)



