Foto Club Tecuci

Când îmi place un proiect, fac tot posibilul să îl promovez, chiar dacă nu este al meu sau mie nu îmi iese nimic. Acum, la început de an, s-a pornit un proiect super în Tecuci: Viorel Munteanu, Ionuț Pancescu și Alexandra Crucianu au creat un Club Foto și își fac Read more…

2011 versus 2012

Anul 2011 a fost unul plin. Nu am avut atâtea activități și competiții ca în 2010, dar s-au întâmplat multe lucruri importante pentru mine: mai întâi am luat permisul, apoi am luat bacul și am intrat la facultate. Am luat centura verde și am prezentat cele 2 spectacole din toamna-iarna Read more…

Random

Ultimele săptămâni au fost total aiurea. Dacă am avut o perioadă în care mă trezeam fără probleme la 6:30 sau cel târziu 8, acum nu-mi mai iese. Mi-e tot mai greu să mă trezesc la o oră satisfăcătoare. Bineînțeles că așa mi se schimbă tot programul, iar toate lucrurile pe Read more…

Gaudeamus 2011

După ce am sperat ani de-a rândul (vreo 3, nu mulți) că voi ajunge la Târgul de carte Gaudeamus și mereu intervenea ceva, anul acesta nu mai aveam niciun obstacol. Chiar era să fiu implicată într-o chestie mișto, dar n-a mai fost să fie. Revenind. Pavilionul central Romexpo. Gaudeamus. Foarte-foarte Read more…