A venit timpul unui recensământ al lecturilor pe anul ăsta. Dacă acum 2 ani îmi propusesem să citesc cât mai multe cărți scrise de femei, iar anul trecut mi-am pus ca scop să citesc o carte pe săptămână, anul acesta am vrut doar să mă bucur de cât mai multe.

Bookster mi-a fost cel mai bun partener în aventura livrească anul acesta. Am găsit la ei majoritatea cărților pe care mi le-am dorit, iar dacă nu le-am găsit le-am recomandat și uneori au intrat în biblioteca lor. Eu beneficiez de serviciile Bookster prin angajator, dar recent au creat opțiunea de a avea abonament pe persoană fizică.

📖📚

3 Cărți de ficțiune care mi-au plăcut în 2019

Deși în ultimii ani m-am îndepărtat de cărțile de ficțiune, ele au rămas prezente în ochii mei ca povești în care evadez.

1. Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina este cartea cu care mi-am început anul 2019 și este una dintre preferatele mele. Când am scris despre ea atunci, am zis că mi-a amintit de Mara lui Slavici, și rămân la aceeași părere. Forța feminină, curajul și dezbatarea internă sunt inspiraționale, iar asta fac din carte o lectură bună.

2. Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert este o carte foarte promovată de-a autoarei, cunoscută pentru bestsellerul Eat Pray Love. Am început lectura destul de anevoios, dar când am intrat în poveste m-a ținut captivată și mi-am dorit să cunosc New Yorkul interbelic. De fapt, recomand cam tot de la autoare 💕

3. Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple este categorizată drept o carte de adolescenți. Mie mi s-a părut o lectură bună pentru a observa dinamica unei familii, compromisuri pentru cei dragi și cum te schimbă ieșirea din zona de confort.

📖📚

5 Cărți de non-ficțiune care mi-au plăcut în 2019

În categoria cărților de non-ficțiune trec biografii, dezvoltare personală și profesională, care mă ajută să fiu o profesionistă.

1. The Everything Store de Brad Stone spune povestea Amazon și lui Jeff Bezos. Cum a început ca un magazin online pentru cărți și cum a ajuns să fie magazinul în care găsești de toate. Util pentru: management, antreprenoriat, retail.

2. Factfulness de Hans Rosling, Ola Rosling, Anna Rosling Ronnlund, este o carte care explică foarte clar și cu schițe/rapoarte simple că avem multe prejudecăți legat de cum a evoluat societatea, de cât de multă lume o duce bine.

3. You are not so smart de David McCraney este o carte care m-a făcut să mă simt mai puțin isteață 😄Capitolele sunt destul de scurte, inspirate de stilul de blog, și clarifică simplist cum ne funcționează creierul și cât de puțin de aparțin deciziile. Autorul are și un blog aici, să-ți faci o idee.

4. Organized mind de Daniel Levitin este un wake-up call bun pentru a te organiza în haos digital și a face puțin declutter în avalanșa de informații în care suntem prinși. Cartea acoperă mai multe zone ale vieții, de la aspecte de familie, la lucruri personale la mediul profesional.

5. Scrum de Jeff Sutherland este o carte de căpătâi (oricât mi-ar displăcea să folosesc clișee din astea, aia e) pentru cei interesați de modul de lucru Agile / Scrum. Totuși, include câteva principii de colaborare foarte sănătoase și utile tuturor echipelor de lucru.

În plus, mai găsești la Cristina un articol bun cu entry și de la mine, că cea mai bună carte citită în 2019 sunt de fapt două: Factfulness și Scrum. Iar Andreea a făcut un articol cu cărți pe care le-aș da cadou de Crăciun, am răspuns din nou cu două: Povești de seară pentru fete rebele și Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel.

📖📚

Ce urmează?

În 2020 vreau să revin puțin la proza scurtă pentru ficțiune, iar în zona de non-ficțiune voi testa o teorie: să citesc tot ce este disponibil într-un domeniu (posibil Agile/Frameworks, Product Management&Marketing) pentru a-l aprofunda cât mai bine într-un timp cât mai scurt. Probabil că-mi va fi greu să mă hotărăsc și să-mi mențin focusul, de aici și poza 😅 Dacă ai vreo recomandare pentru cele menționate mai sus, nu ezita să mi le trimiți.

Majoritatea cărților sunt disponibile pe Bookster. Ți-am lăsat un link către Cărturești pentru că lista asta de cărți poate fi o sursă bună de dat cadou, iar cei de la librărie ți le pot împacheta special 🎁 Pentru versiunile în engleză, îți recomand să comanzi de pe Books-express.ro.

Share Button

1 Comment

Razvan · December 18, 2019 at 8:02 pm

Am si eu pe lista organized mind. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.