Elena-Ferrante-tetralogie

Tetralogia napoletană e Elenei Ferrante

Am început să citesc Prietena mea genială de la Elena Ferrante de curiozitate. Trei săptămâni mai târziu, am terminat toate cele 4 volume ale seriei, destul de nemulțumită, cu gândul sigur că trebuia să mă opresc la primele două volume.

Notez aici, cu liniuță, tot ce cred despre volume, tocmai pentru a fi invers proporțională cu numărul inutil de mare de pagini (pe care le-am sărit):

    • am citit varianta tradusă în română și am simțit că sunt transpusă în Napoli și că ii pot vedea pe italieni cum se agită și se înjură. Kudos traducătoarei Cerasela Barbone pentru asta!
    • autoarea și-a dorit prea multe de la o carte (sau 4) și a creat multiple planuri narative pe care nu știi cum să le mai urmărești (viața ”prietenei”, viața personajului-narator, viața cartierului din Napoli, politica din a doua jumătate a secolului XX);
    • îmi doream un final complet – dacă începutul se leagă de telefonul primit de la fiul prieteni geniale, sfârșitul e prea devreme aș zice, nemaiclarificându-mi de ce a fost sunată taman ea, deși relațiile dintre cele două se răciseră;

  • autoarea/naratoarea specifică la începutul primul volum că a vrut să scrie toată povestea ca un bărbat, căci o carte ar putea ajunnge de succes doar dacă adoptă acel stil. Ei bine, m-a făcut chiar să cred că totul e scris de un bărbat, mai ales volumul trei (Cei care pleacă și cei care rămân), în care se detaliază o teorie conform căreia Femeia a fost și va fi mereu în directă conexiune cu Bărbatul.
  • tot din volumul al treilea, m-a enervat personajul Elenei Greco (naratoare) prin lipsa totală de raționament, când se cuplează până și ea cu Nino Sarratore. Păi nu era ea cea mai plimbată prin lume și rațională dintre toate, cum pisici să-i pice și ea în plasă?
  • volumul final (Povestea fetiței pierdute) m-a dezamăgit. Autoarea a simțit nevoia de a scoate în evidență toate răutățile lumii, însă a uitat de lumea interioară a Lilei. Mă așteptam ca personajul narator să empatizeze mult mai mult (doar e mamă de trei fete!) cu pierderea fetiței prietenei geniale.

  • joaca aia de-a dragostea m-a făcut să mă gândesc numai la Fluturii Irinei Binder – Ugh, I know, right?!
  • nu am spus nimic de volumul al doilea (Povestea noului nume) pentru că mi-a plăcut cu totul.
  • mi-a plăcut totuși, nu regret orele petrecute cu ea 🙂

Poți găsi cărțile în limbi străine la Books-express.com și traduse la Elefant.ro.

Share Button