Am o țestoasă în casă de 5 luni, iar asta mă face specialistă în țestoase. Da’ de unde! Sunt poate specialistă în comoditate, iar micuța mă ajută cu siguranță în specializare. Însă să-ți spun de ce este țestoasa animalul de companie perfect:

  1. Este adorabilă. Serios, ai văzut cum înoată? Ți-e mai mare dragul să rămâi uitat la ele 🙂
  2. Este micuță. La maturitate pot ajunge până la 25 de cm, însă asta durează ceva ani și până atunci stau lejer într-un acvariu și atât. Nu-ți iau prea mult din spațiul casei. Asta o face ușor de transportat
  3. A post shared by Turtle 🐢 (@turtle) on

  4. Este relativ ieftină de întreținut. Ce-i drept, noi ne-am întins să le oferim toate condițiile, însă atâta timp cât au apă curată și caldă, și o platformă pe care să iasă, sunt fericite
  5. Nu trebuie să îți faci programul după ea. Vrei să ieși la bere cu colegii, să faci o escapadă de un weekend la mare sau să rămâi peste program la muncă? Nu e absolut nicio problemă! Nu caută în gunoi după mâncare și nici nu se pișă pe covor
  6. Este prietenoasă și lipicioasă. Adică simt prezența umană, se agită când ești pe lângă acvariu și nu ai cum să nu le adori
  7. Nu este periculoasă, nu mușcă, nu zgârie
  8. Nu trebuie scoasă la plimbare
  9. Scoate zgomot și clipocește în apă, astfel încât să simți că nu ești singur în casă
  10. Nu moare repede. Practic, sunt șanse ca nepoții mei să o lase moștenire nepoților lor. Cum sigur te atașezi de ea, nu ai cum să suferi 🙂

Sigur, trebuie avută grijă de ele, să fie hrănite corespunzător și să aibă acvariu potrivit și curat. Se pot îmbolnăvi ușor la ochi sau să se rănească la carapace, și fiind atât de micuțe, poate observi prea târziu.

sursă foto header

Share Button

3 Comments

Monica · May 3, 2020 at 10:16 pm

Am cumpărat de două zile, două broaşte ţestoase micuţe care au 7 zile de când au ieşit din ou, aşa mi s-a spus. Sunt derutată, pentru că presimt că nu am primit toate informaţiile de la shop şi chiar vreau să le fie bine.
Ale tale broaşte ţestoase, stau ascunse în carapace? Sunt puţin îngrijorată pentru că de la shop mi-au spus că dacă nu au condiţii bune se ascund în carapace şi intră în hibernare putând chiar muri. Nu-mi dau seama dacă faptul că intră din când în când în carape este un lucru rău…
Peste noapte le laşi lumină?
Cum dorm când dorm?

Cum arată acvariul meu pentru 2 țestoase + accesorii – Gabriela Deleanu · May 15, 2018 at 9:50 am

[…] 10 motive pentru care broasca țestoasă este animalul de companie perfect […]

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.