Dacă animalele noastre ar scrie un articol de blog, cu siguranță ar avea un titlu de genul. Le simt că nu le convine că suntem acasă mereu.

Recapitulare de zoo casnic: un arici african și două țestoase exotice. Animale puțin prietenoase, care vor să fie lăsate în pace în cea mai mare parte a timpului.

Ariciul avea un program de alergat pe roată pe la 12 noaptea, de obicei îl auzeam din pat. Pentru că acum stăm treji până mai târziu în noapte, ținem lumina aprinsă, ne foim prin casă. Rico nu este prea fericit, preferă întunericul și liniștea. Dar măcar acum are mereu apă.

Țestoasele se agită în acvariu și cer mâncare de fiecare dată când trecem pe lângă ele. Le mai amăgesc cu fructe sau salate, dar asta nu le împiedică să împroște cu apă peste tot.

Încercăm să le lăsăm timp singure, să nu le invadăm spațiul, și să nu le schimbăm programul normal niciuneia dintre ele. Nu ar fi bine pentru momentul când am pleca din nou 8-10h pe zi la job.

Ne-am gândit că acum am fi putut să adoptăm câinele la care tot sperăm, dar apoi ne-am dat seama că l-am fi învățat prost. Am văzut că a crescut traficul pe articolele pe care le-am scris despre traiul cu animale exotice la apartament. Presupun că multă lume crede că este o perioadă bună să aibă mai multe suflete în casă, dar gândiți-vă bine, pe termen lung.

Nici aricii, nici țestoasele nu sunt animale interactive, cu care să te joci. Dacă vă doriți totuși țestoase, există acest grup de facebook pentru adopții de trachemys (țestoase exotice, nu europene).

testoasa trachemys intinsa la caldura
Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.