Norocul celor ca mine, care ne-am născut pe la începutul anilor 90, este că în școală eram implicați în proiecte de voluntariat. Se întâmpla ca unii profesori să se implici doar de dragul pozelor și proiectelor, nu zic nu. Dar asta nu conta pentru noi, cei implicați direct și a căror educație atunci ni se forma – am descoperit plăcerea de a face bine gratuit.
Chiar dacă noi adunam de pe malul râului și din păduri gunoaiele familiilor și vecinilor noștri, o făceam pentru ce puteam lăsa în urmă. Mulți dintre noi au participat la Let’s Do It, Romania! în 2010.
Și chiar dacă copiii din centrele de plasament pe care îi vizitam de Crăciun și de Paște, erau tot copiii vecinilor noștri care se îmbătau la colț de stradă, noi simțeam plăcerea de a face bine, gratuit.
Părinții noștri nu au avut norocul să descopere această plăcere. Pentru ei, orice acțiune era bazată pe întrebarea “și mie ce-mi iese?”. De aceea părinții mei cred că sunt plătită să ies la proteste, chiar dacă am în spate 8 ani de muncă civică.
Avem noroc să fim înzestrați cu acest minim de spirit civic – noi: hipsterii sau tinerii frumoși și liberi. Bucură-te de statutul ăsta, iar dacă ai cum – învăță-i și pe alții.
1 Comment
Alexandru Ciocan · February 1, 2017 at 3:59 pm
nu știu despre ce generație vorbești tu aici, dar și cei născuți în anii 90 au obiceiul s-o spună p-asta cu „și mie ce-mi iese?” preluată din familie de obicei, din familiile în care se învață „șmecheria” și „nu fii fraier, nu face nimic degeaba că nici ție nu-ți dă nimeni nimic deagaba”