De curand am primit o pedeapsa. Dupa ispasirea ei , nu m-am aratat suparata, revoltata sau ceva de genul, ci doar, cu zambetul pe buze, mi-am continuat treaba. Persoana respectiva, de la care am primit acea pedeapsa, a simtit ca ii subminez autoritatea (probabil, nu garantez 100%) si in urmatorul timp pe care l-am petrecut impreuna, m-a chinuit cat a putut de mult.
Da stiu, sunt vesela mereu si zambesc. Da’ de ce sa fiu serioasa, sumbra, rece, ca restul lumii? Eu vreau sa ma bucur de fiecare moment, sa trec peste obstacole cu bine, pentru ca ce nu te omoara, te face mai puternic.
Si apoi, de ce sa ma las rapusa? Nu vreau ca ceilalti sa ma creada vulnerabila. Desi, cu acest post e posibil sa ma dau de gol, mais c’est la vie! “Asta-s eu si n-am ce face, alta mama nu mai face.”
Vreau sa dovedesc lumii ca sunt in stare de mai mult, ca pot sa fac mai mult decat ceea ce se crede. Si aceasta vointa a mea este puternic intarita de o ravasitoare incapatanare de a nu ceda, de a nu renunta.
Care e ‘morala’? ca tre’ sa treci peste toate obstacolele pentru a ajunge unde iti propui.
-SE VREA ALTCEVA, INSA POATE E LA FEL-
1 Comment
Un strop · April 27, 2009 at 10:23 pm
Mi-ar place si mie sa mai zambesc. Cat despre ce cred ceilalti… poate nu conteaza chiar asa de mult.