Zilele trecute o profă ne-a spus cum îi este ei milă de un tip de la o clasă paralelă, că el e deştept, însă e neglijent, bea mult, nu se implică mai mult…

Nu mi-a plăcut afirmaţia. Cum adică să se implice mai mult? Eu cred că profii ştiu puţin din cât suntem noi cu adevărat, pentru că puţini suntem cei care ne exteriorizăm aşa cum suntem cu adevărat, la şcoală.

Acest băiat de vârsta mea e un tip foarte inteligent, nu doar deştept. Însă de ce s-ar implica în ceva pentru şcoală, atât timp cât în ziua de azi, o scoală şi ai săi profesori nu mai sunt  interesaţi în dezvoltarea elevului ca Om? Sunt excepţiile de rigoare, bineînteles, însă în cazul de faţă le excludem.

Profesorimea nu este interesată decât de implicarea elevilor în olimpade şi concursuri şcolare, pentru că acolo dau diplome, diplome unde scrie mare numele profesorului şi şcoala de provenienţă.

Ne pare rău să vă informăm, dragi profesori, însă noi suntem tot mai interesaţi să ne dezvoltăm personal, individual şi contează mult mai mult acţiunile pe care le facem în afara şcolii (acţiuni de voluntariat sau iniţiem acţiuni). Nu degeaba în multe oraşe Lecturi Urbane a fost iniţiat de elevi şi tineri!

Să nu vă fie milă de noi. Acum avem toate informaţiile la îndemână, aflăm orice vrem şi ne implicăm în ce ne place şi ne ajută.

Fiecare cu ce-l doare, at the end of the story.

Share Button
Categories: BLOGLiceu

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.