BLOG
Dimineți urbane – 9
Vineri, 15 aprilie, o dimineață ca oricare alta în traficul din nord vestul Bucureștiului: mașini doar cu un pasager (șoferul), claxoane și cerșetori prin RATB. (more…)
Vineri, 15 aprilie, o dimineață ca oricare alta în traficul din nord vestul Bucureștiului: mașini doar cu un pasager (șoferul), claxoane și cerșetori prin RATB. (more…)
Sunt la semafor, aștept să se facă verde. Ah, aș fi avut timp să trec dacă știam că ăsta abia se mișcă. Nu, nu e bine, dau un exemplu prost copilului de lângă mine și-apoi nici nu știi ce-i în capul șoferului. Chiar așa, șoferul ăsta realizează că are un scut imens de metal în jurul lui și că sunt șanse slabe să pățească ceva, spre deosebire de pietoni? De fapt, s-o gândi vreun șofer la asta? Cred că mulți au în cap că mașina lor e ca un soi de berbec din ăla de care folosesc polițiștii să deschidă uși. Ar trebui să schimbe puțin perspectiva, să-și dea seama cât de protejați sunt. (more…)
În București sunt mult prea comodă pentru a face mai mult decât a merge până la un mijloc de transport care să mă ducă din punctul A în punctul B, așa că o bicicletă sau o mașină de zi cu zi reprezintă un stress în plus pentru mine, pe care tind să-l amân cât mai mult.
În anii de când tot descopăr Bucureștii, folosesc periodic și cam în aceeași măsură: (more…)
Se întâmplă deseori să ajung acasă după lăsarea întunericului. Acum se întunecă și mai devreme, deci serile sunt mai lungi.
Îmi place zona în care locuiesc, este destul de aproape de centru, însă suficient de liniște, cu destul de mulți tineri și suficient de sigură. (more…)
8:43am, tramvaiul 24, bld. Ion Mihalache, la intersecția cu tramvaiul 41. Așteptăm la semafor să se facă verde, lângă coloana lungă de mașini. Dintr-o mașină se auzea o muzică ciudată, iar călătorii căutau cu privirea să vadă mașina, șoferul, ceva. Nu erau nici manele și nici muzică hiphop, era altceva, iar oamenii nu înțelegeau. Tramvaiul a plecat mai departe, iar mașina a rămas în urmă, virând ușor la dreapta în 50m. Noi am rămas cu piesa în minte. (more…)
O văd în tramvaiul de la fără un sfert în fiecare zi. În fiecare zi în care îl prind. Urcă de la Domenii și merge spre fața vagonului, să poată coborî mai aproape de trecerea de pietoni de la Știrbei Vodă. (more…)
Drumul meu zilnic include străzile Berzei și Știrbei Vodă, o rută folosită destul de des și de demnitarii țării. Nu rare sunt ocaziile când sunt polițiști în trafic, responsabili să dirijeze mașinile și să facă loc celor cu girofar, atunci când este nevoie. (more…)
În tramvai, de dimineață. Pe o ploaie din asta măgărească cum i-ar spune unii, copii merg la școală. O puștoaică de vreo 10 ani stă pe scaun în fața bunicii. (more…)