NU iar şcoală!
Tot programul ăsta e al naibii de obositor. Mult mai obositor decât m-aş fi aşteptat. Iar profesorii nu fac decât să ne strice şi mai mult starea. În condiţiile în care eu nu dau examen de bacalaureat decât la 3 probe mari si late – română, istorie şi geografie (competenţele Read more
Cum să fii diferit.
Este un titlu cretin, ştiu. Cred că a venit timpul să scriu ceva legat de titlul blogului, deşi, subtil, prin postările precedente, s-a făcut referire şi la el. Eu mă consider diferită de marea masă. În zilele noastre se urmăreşte formarea omului-consumator, lipsit de invidualitate. De aceea cred că este Read more
Singur versus mai mulţi
Mintea mea creaţă debitează multe tâmpenii, astăzi despre copii unici la părinţi şi cei care mai au fraţi. Uneori sunt cam răutăcioasă faţă de cei care sunt singuri la părinţi. Îi judec (poate) greşit doar din acest punct de vedere. Majoritatea celor care nu mai au fraţi/surori sunt foarte egoişti, Read more
Ai grijă ce-ţi doreşti…
…că s-ar putea să se îndeplinească. CELE CE URMEAZĂ NU AU LEGĂTURĂ CU EROSUL DIN VIAŢA MEA Da, ştiu, încă un clişeu menit să ne facă să ne dorim şi să visăm lucruri cât mai raţional (îmi dau seama că am alăturat nişte elemente diferite ca sens). Însă, dacă nu Read more
live.love.laugh.
free your mind. open your soul. don’t think anymore. be you. stop complaining. do something for you. cherish yourself. feel the music. feel the vibe. feel your moves. stop thinking. express yourself. do it for you. forget the others. live.love.laugh. live your life. count the breathtakening moments, not the days. Read more
Venit-a toamna.
Şi s-a dus vacanţa. Nu ştiu cum, însă în alţi ani, vacanţa dura o veşnicie, parcă nu se mai termina. Iar acum s-a terminat atât de repede… Poate în alţi ani eram ‘mai copil’ şi simţeam, trăiam, profitam altffel de perioada asta de 3 luni. 3 luni de zile de Read more
Mr. Right or Mr. Right-Now?
< “- Cred ca e mr. right. – Vei mai spune asta de multe ori în viaţă, să ştii. – Tot ce e posibil.” Nu sunt atât de naivă încât să aştept un Făt-Frumos călare pe un cal alb (sau pe un merţan alb?) care să îmi fure inima pentru Read more