Tot programul ăsta e al naibii de obositor. Mult mai obositor decât m-aş fi aşteptat. Iar profesorii nu fac decât să ne strice şi mai mult starea.

În condiţiile în care eu nu dau examen de bacalaureat decât la 3 probe mari si late – română, istorie şi geografie (competenţele nu le iau în seamă), nu pricep de ce trebuie să îmi bat capul şi mai ales să pierd atâteaaa ore aiurea! Doar suntem a 12-a şi avem de învăţat, nu?!

De ce să mă trezesc eu luni de la 5 jumate’ să ajung la 7 la ora de desen, unde oricum nu mă ocup de nimic artistic. Nu din vina profesorului, dumnealui ar vrea să facem ora, însă eu una nu am ustensile şi nu vreau să dau bani pe altele noi pentru cele câteva ore. Mai departe, ce nevoie am de matematică, în condiţiile în care sunt la profil de ştiinţe sociale (uman, special să scap de matematică!), unde mă învaţă matrici. Lucrurile din matematică de care sunt sigură că am nevoie le-am învăţat până în clasa a 5a, cam aşa…

Mai departe, lista poate continua. Bineînţeles, mă pot lipsi de aceste ore. Însă se pun absenţe. Iar eu nu vreau sa vin în fiecare săptămână cu o cerere/scutire la direcţiune, că nu dă bine la brandul personal 😉

Sunt colegi cărora le trebuiesc unele dintre materii la admitere? Treaba lor! Aşa cum eu m-am apucat de meditaţii, tot aşa pot căuta şi ei să facă ce au nevoie cu profesorii de la clasă. Sunt sigură că niciunul nu ar refuza să ajute şi să îşi ocupe ora într-un mod mult mai util.

Sinceră să fiu, mă aşteptam la mult mai multă înţelegere din partea profesorilor. Avem nevoie de note? ok, învăţăm pentru ziua X ceva, ne dai lucrare şi ne rezolvi.

Abia se sfârşeşte ziua de luni, eu am avut chef de curăţenie, de-acu’ tre’ să mă ia şi cheful de învăţat. Să aveţi o săptămână frumoasă! 🙂

Share Button

2 Comments

DaRtOtUsHi · October 19, 2010 at 7:31 pm

“brand-ul” se scrie legat:P

    Gabriela · October 19, 2010 at 7:51 pm

    mulţumesc că mi-ai atras atenţia 🙂

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.