Am stat aseară 2 ore și jumătate pe scaunele de copii, cu mochetă pe ele, de la Sala Palatului și nu mai vreau. Bine că mi-a plăcut de Daniel Sloss, un comediant scoțian cu un umor dur și care atacă toate subiectele „sensibile” ale momentului. Găsiți showurile lui pe Netflix sau pe danielsloss.com.
Revenind la durerea mea.
După o oră de stat pe scaunul acela care e mai mic decât în avioanele Ryanair, nu mai aveam stare. Simțeam prin haine materialul ăla dur și înțepător. Mă întreb dacă e același material și la scaunele din loje.
Aici nu cred că va intra spațiul vreodată într-o renovare adevărată. Cu toate finanțările publice și sutele de evenimente care au loc aici, intenția cu siguranță nu există.
Așa că – dacă eu aș avea o grămadă de bani, nu contează de unde, dar i-aș avea, aș construi un spațiu din ăsta de entertainment sub numele meu, să rămână moștenire și să mă țină minte toată lumea care se duce la vreun spectacol. Ca pe vremuri. Gigi Becali mai face asta cu bisericile, dar eu nu mă refer la entertainment de genul acela.
Sau aș începe treptat, cu un pălățel. Ce bine sună „Palatul Ghica”. Poate să apară și Palatul Popescu, Voiculescu sau chiar Vântu din partea mea. Iar dacă există ceva de genul deja, scuzele mele, n-am știut sau n-am ajuns pe acolo.
Ce „moștenire” din asta publică ai lăsa dacă banii n-ar fi o problemă?
0 Comments