Anul 2017 este anul provocărilor. Prima din această serie este să merg cu motocicleta. Am fost la Școala Moto AMI (da, iarna!) și am învățat lucrurile de bază: comenzile, frâna, greutatea măgăoaiei.
Soarele duminicii înghețate de februarie m-a convins să ajung până la Republica, în Uzina Faur și să caut hangarul în care în care își desfășoara Școala Moto AMI cursurile. Acolo era Diana, care deja le explica băieților matinali ce aveau de făcut.
Mi-a dat pe mână o Yamaha și mi-a zis să-mi fac de cap cu ea. Ce a ieșit, vezi mai jos.
O fază amuzantă, fosta fabrică din Faur chiar a reprodus tipul de trafic bucureștean: cu gropi, denivelări și obstacole, așa că a fost un minim de autenticitate grozav acolo 😀 Also, e util să știi de echilibru pe 2 roți de la bicicletă și să știi să nu dai drumul la ambreiaj prea brusc, de la mașină.
Ora asta pe motor mi-a reactivat un pitic pe care-l aveam de mai demult: umblatul pe coclauri pe 2 roți – sau enduro 🙂
Apoi, am fost uimită să aflu că, pe lângă ore de trafic și legislație, Școala Moto AMI oferă și ore de enduro, iar dacă ești cu adevărat pasionat poți face chiar curs de perfecționare pentru enduro. Detalii complete găsești la ei pe site: #ScoalaMotoAMI
Am profitat de ocazie și m-am jucat cu un GoPro Hero4 Session, de la F64 – am folosit pentru prima dată o cameră de acțiune și mi s-a părut foarte practică, adaptabilă și cu o calitate neașteptat de bună a imaginii. Raportul calitate-preț-durabilitate mi se pare corect și este clar pe lista mea de cumpărături. Aici ai mai multe detalii despre ea: #GoProlaF64
1 Comment
Un om normal și-un GoPro Hero 7 • Gabriela Deleanu · July 29, 2019 at 11:25 am
[…] Au trecut 2 ani de când am frumusețea asta de GoPro Hero 7 Silver și mă bucur de decizia pe care am luat-o. La vremea aceea, am testat alte 2 modele de la F64 înainte să dau comandă, să văd cum e. Mi-a plăcut cum e în acvariu, la piscină, în mișcare. […]