După ce un polițist a omorât o fetiță într-un accident rutier pe trecerea de pietoni, Poliția Română derulează o amplă campanie de educare a populației să traverseze corect. Îi zic amplă pentru că în mini-vacanța de Paște am văzut-o constant la tv, pe diverse canale pe care zapau rudele.
Eu sunt în target pentru acest tip de campanie, sunt printre cei care traversează pe roșu sau pe mijlocul străzii.
Uneori o fac să scutesc timp, că ocolesc mult până la o trecere de pietoni. Iar șoferii ăia care zic “da’ cât îți lua să mergi până la trecere”, îi întreb “da’ ție cât îți ia să conduci cu viteza legală”?
Alteori trec pe roșu când văd că nu vin mașini. Că atunci când am verde, vor veni șoferi care au verde intermitent la dreapta și nu o să-mi cedeze mie prioritatea.
Greșesc – dacă sunt îmbrăcată în fustă, aproape mereu opresc. Sigur, ce contează înjurături și urări de bine atunci când pot traversa fără accident.
Tot legat de accidente pe trecerea de pietoni, am un prieten adult care a fost lovit tot de o mașină de poliție, picior rupt, distracții. O fi ceva cu mașinile alea.
Cu toate astea, nu e nevoie de treceri de pietoni marcate clar și iluminate. Sau treceri de pietoni mai dese. Nu e nevoie de control rutier constant pentru ca șoferii să aprindă farurile, să nu vorbească la telefon și să meargă cu viteza legală. Nu e nevoie ca trotuarul sau trecerea de pietoni să nu fie ocupate de mașini parcate.
E nevoie ca pietonii să fie îmbrăcați colorat, să iasă în evidență. E nevoie să se milogească și să facă contact vizual cu șoferii pentru a fi lăsați să traverseze. Pe o bandă, că pe următoarea speri ca mașina să încetinească.
Ajungem tot la clasica învinovățire a victimei. E vina mea că merg pe jos.
0 Comments