Zi după zi după o altă zi. Muncă-facultate-întâlniri. Mereu pe fugă. Nu-i timp de odihnă, aia-i pentru când voi ieși la pensie și mă voi odihni pe băncile din parc în zile reci și calde, dar cu soare toate.
Zi după zi port pantofi cu toc, fuste până la genunchi si cămăși. Toate, haine care mă fac mai matură decât sunt de fapt. Se întâmplă să port aceleași haine săptămână după săptămână pentru că după ce le spăl, tot ele ajung în față în șifonier și nu mai am răbdare să iau scara și să caut pe raftul de sus. Nici nu știu ce mai este pe raftul de sus.
Ce e mai trist e că nu mai știu nici unde sunt stările mele de curiozitate, de je m’en fiche, de lumea e a mea nu contează câți o vor. S-or fi ascuns toate sub mormane de griji noi și responsabilități diferite, chiar după treburile de om mare.
Nu mă dau încă bătută. Mai joc puțin rece-cald până ajung la fierbinte și mă găsesc pe-un petec de iarbă, sub soare și nori din vată.
0 Comments