Am descoperit recent despre mine că sunt introvertită social. Adică la bază sunt mai reținută, nu am o rețea de prieteni infinită. Uneori îmi place socializarea și sunt curioasă să aflu ce pasiuni au oamenii și astfel vorbesc mai mult cu ei. Dar, sunt mai apatică de felul meu, am un resting beach* face întipărit pe față și mă entuziasmez rareori.

Acestea sunt niște ingrediente propice care să mă facă să dau în melancolie, tristețe, deprimare. Nu mă întind să menționez depresia, deși mă știu bine cu doamna. Iar partea enervantă pentru mine este că o astfel de stare mă distrage de la ce vreau să fac. Îmi dau seamă că-mi ia mai mult să duc la bun sfârșit o activitate. Și nu am mereu răbdarea necesară să aștept să treacă.

De aceea, am început să caut moduri de a evita sau întârzia aceste efecte. Și așa am ajuns să fac mișcare cât pot de des. De la 2 abdomene pe podea dimineața. La yoga în fiecare dimineață cu Adelina (am făcut un program zilnic în octombrie și m-a ajutat foarte mult). Crossfit o dată – de două ori pe săptămână. Plimbări pe jos prin cartier după program.

Înainte de pandemie, reușisem să ajung la un ritm destul de bun. Făceam mișcare chiar de 4 ori pe săptămână. Dar o făceam de dragul de a fi activă. Anul ăsta, i-am găsit și utilitatea asupra stării mentale.

Citeam în cartea Burnout că sportul / mișcarea este un mod prin care să-ți scoți corpul din starea de stress. Iar dacă chiar nu-ți place sportul în nicio formă, există un exercițiu pe care să-l faci stând întins în pat. Las poză mai jos din carte.

Nu am devenit o mare sportivă, nici nu sunt vreo specialistă în sport. Dar sunt specialistă în procrastinare. Așa că-ți scriu aici ce mă ajută pe mine când vine vorba de mișcare:

  1. Începe foarte simplu. Un plank de 10sec când te dai jos din pat. Gimnastică cu mâinile în șold, pe umeri, în aer, ca în școala primară. Plimbare pe jos 15 minute după muncă.
  2. Fă-ți loc în calendar. Și aici mă pricep să programez 5 lucruri în același timp. Dar pentru că-mi propusesem să merg la sală 1 dată / săptămână, ajungeam deseori joi sau vineri, ca să bifez săptămâna.
  3. Testează pe pielea ta. Nu-mi place să merg la sala de fitness, dar mi-am dat seama că la crossfit e mișto. Poate că preferi înotul, dansul sau squashul. Dacă locuiești în București (sau în alt oraș mare!) poți lua sporturile la rând.

Pentru mai multe sfaturi (și mai bine documentate) pentru a începe să faci sport, te invit să citești articolul de la Cristina.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.