Când toată lumea este forțată să stea locului, atunci parcă te mănâncă mai tare călcâiele să te miști. Să faci un sport. Să mergi la o competiție sportivă. Cel puțin asta am pățit eu. Dar m-am potolit prin bucuria de a descoperi povești din sport, prin filme și seriale.

Am mai menționat pe aici filme de genul, dar mai aproape de artele marțiale. Acum nu m-am limitat la cele de acțiune, ci am urmărit orice mi-a picat în mână. Cele mai multe dintre ele, de pe Netflix, dar ce să-i faci dacă oamenii sunt foarte buni la storytelling? Așa am început să urmăresc și Formula 1.

Filme și seriale despre sport de pe Netflix

  1. The Game Changers – despre atleți de performanță, care au o dietă pe bază de plante, și cum le-a îmbunătățit asta scorul;
  2. The English Game – o mini-serie despre fotbal; acțiunea se petrece în 1870, când fotbalul este rezervat nobililor, iar în această mini-serie este marcată democratizarea lui datorită bucuriei generale pe care o produce.
  3. The Last Dance – despre baschet și viața sportivă a lui Michael Jordan; o serie foarte reușită, completă, onestă (este și criticat) despre cel mai bun baschetbalist al tuturor timpurilor.
  4. The Carter Effect – despre baschet, Vince Carter și schimbările pe care le-a adus el în Toronto, în perioada în care a jucat pentru Raptors.
  5. Echipa Movistar – despre ciclism și echipa Movistar. Ce presupune un Grand Tour, câtă pregătire este necesară și ce ușor te poate încurca vremea.

Aici este o listă cu filme despre baschet. Aici este un top 50 cele mai bune filme despre sport.

Urmăresc poveștile sportivilor, le citesc biografiile, mă motivează să nu mă blazez. Fiecare campion are probleme umane acasă, s-a trezit devreme, a făcut compromisuri, totul pentru a ajunge unde și-a dorit.

Cumva, mă ajută să înțeleg că fiecare om are de făcut niște lucruri pentru a-și atinge succesul propriu într-un domeniu.

Bitch You Better Work Bitch GIF - Bitch YouBetterWorkBitch ...
Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.