Noi, moldovenii, avem așa o mândrie că unirea țărilor românești și formarea statului român modern au pornit de la noi, că Alexandru Ioan Cuza și compania au fost cei care s-au jucat cu regulile impuse de Marile Puteri (vă amintiti de detaliul că nu a spus nimeni că nu poate fi unul și același domnitor ales în ambele Principate).

Noi, tecucenii, suntem și mai atașați de imaginea lui Cuza, avem și un local “Ocaua lui Cuza”, brand local, care se mândrește cu o legendă pe care o știam cu toții când eram mici.

***

gabrieladeleanu.ro

155 de ani mai târziu, în același târg al Tecuciului. Zeci de coroane sunt depuse la statuia lui Cuza, cea mutată în diferite locuri, acum așezată în parcul central, lângă catedrală. Centrul civic blocat, toate oficialitățile așezate pe scena din fața primăriei. Reprezentanții partidelor, ai liceelor și a diferitelor instituții locale, defilează între scenă și statuie. Toată lumea îngheață și face mișto, mai ales de cei de la partide.

– Vor depune onoruri reprezentanții Partidului Social Democrat.

– Hahaaa, ia uite-l pe Mitică, ce serios e.

– Vor depune onoruri reprezentanții Colegiului Național Spiru Haret.

– Ăștia de la școala 1, nu?

Cuvintele pompoase rostite de primar, preoți și alte persoane importante, au făcut ca ora petrecută în frig să pară mult mai lungă. A compensat Hora Unirii, unde lumea s-a mai încălzit.

Pe ritmurile fanfarei – Treceți batalioane, au defilat garnizoana de la Bârlad, jandarmeria și poliția locală, și cercetașii centrului local. Apoi, copiii înghețați de la Akikai au făcut o demonstrație rapidă, iar evenimentul zilei s-a încheiat cu retragerea cu torțe a Gărzii de Onoare, un moment destul de nou pe străzile orașului.

***

Am crescut învățând versurile Treceți batalioane și detalii despre cum caimacanul Vogoride a schimbat rezultatele alegerilor, însă Alexandru Ioan Cuza tot a ieșit domnitor.

Vreau să cred că și elevii școlii 6, care au înghețat ținând întins un drapel, știu despre toate aceste lucruri. Că oamenii din primăria care aduce a Palatul Victoria de 1 decembrie să organizeze aceste evenimente mai puțin pentru făcut bani ilegal și mai mult pentru locuitori. Și, că tecucenii se vor schimba, vor fi mai educați și nu vor mai călca butucii de trandafiri înghețați, pentru un loc în față.

Share Button

1 Comment

peter pan · February 15, 2014 at 8:21 am

Tot la Scoala 6?

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.