Sunt oameni care iau cina pe la ora 18-19 + o gustărică pe la 21.00 și sunt oameni care iau cina după ora 21.00 + câteva gustărici până spre miezul nopții. Eu fac parte din a doua categorie. Vai, ce dificil îmi e când mă duc la sor-mea, că ea are program clar, după ora 8pm e închisă bucătăria (eu uneori mai profit de statutul de musafir și mai iau o gustărică).

Nu e bine să mănânc târziu, știu asta.

Pe de o parte, mesele astea târzii se depun la burtică, la aripioare, la coapse. Nu ziceți că fabulez, că oricum la mine nu se depune și nu mai știu ce, că am și eu vergeturi pe coapse. Vă zic de astea cu altă ocazie. Ideea este că organismul nostru intră în pauză, noi nu mai facem mișcare, nu ardem calorii nici măcar stând în fund, totul se adună exact unde nu vrem. Nimeni nu va avea fundul ăsta dacă mănâncă pănâ târziu în noapte.

Pe de o altă parte, poate cea mai importantă, nu este sănătos să mănânci târziu. Dacă tu te simți ok cu corpul tău când ia proporții seară după seară, felicitări! Organismul tău însă, nu se simte deloc bine. Se pare că abia spre seară este digerată masa de prânz, ulterior va fi luată în seamă și cina. Astfel,  deși tu crezi că te odihnești cât dormi, nu este așa, sistemul digestiv încă funcționează, apoi și sistemul circular este puțin dat peste cap, pentru că trebuie să ajute la digestie în loc să își vadă de circuitul său. Dimineață te trezești mai obosită și nu știi de ce – evrika! – organismul tău nu a reușit să se odihnească. În plus, degeaba vei încerca să iei un mic-dejun consistent, cum te sfătuiește toată lumea, pentru că nu ai nevoie de hrană în plus.

După cum vedeți, eu sunt conștientă de consecințele nefaste pe care mâncatul târziu le are asupra noastră. Din păcate, nu reușesc să mă controlez și ajung mereu să mănânc până târziu. Ciudat este că dimineața, reușesc să mănânc bine, deși simt mereu că nu am dormit destul.

De azi voi încerca să mă controlez, dar am nevoie și de ajutorul vostru. Voi cum mâncați? Dacă reușiți să aveți un program, învățați-mă și pe mine să țin unul.

 

Share Button

4 Comments

claire1924 · September 4, 2012 at 12:22 am

nu e bine sa mananci cu putin inainte de culcare, dar daca iei o gustare seara si mancarea are suficient timp sa se digere nu vad nicio problema.
si poate ar trebui sa iti controlezi programul de dormit daca te simti obosita dimineata.

    gabriela · September 4, 2012 at 10:16 am

    ăsta-i baiul, la mine gustările sunt până târziu în noapte.

sara · September 4, 2012 at 12:54 am

Buna! Si eu simteam adesea o senzatie de foame permanenta,dar am auzit odata ca este bine sa mesteci fiecare inghititura de 20 de ori.Nu pare cine stie ce,insa a avut un efect neasteptat pentru mine.De ficare data cand ma ridicam de la masa simteam ca imi este inca foame,dar dupa ce am tinut cont de acest sfat reuseam sa ma ridic de la masa nu numai satula dar si cu mai putina mancare consumata.Asta m-a ajutat si sa scap in parte de senzatia de foame pe care o simteam seara,ca si tine.Totusi,daca simt nevoia sa rontai ceva si este foarte tarziu (eu ma culc si pe la 3 dimineata) ,atunci mananc fructe.Ele sunt mult mai putin..nocive pentru silueta 😉

    gabriela · September 4, 2012 at 10:17 am

    Am să-ncerc și eu chestia cu mestecatul de 20 de ori, deși nu cred că am atâta răbdare, mersi de pont.

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.