Cariera de traducător sau de interpret este una strâns legtă de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Însă nu este atât de ușor să faci acest job după doar 3 ani de studiu.

În al doilea episod de podcast Încotro? Ce faci după facultate o am invitată pe Volina Șerban, absolventă a secției de Traducători Germană – Engleză. O știu pe Volina din facultate, am lucrat împreună la proiectele ASLS. Mereu am admirat-o pentru cât de bine împărțea pasiunea pentru germană cu voluntariatul. După un semestru Erasmus la Viena, s-a hotărât să-și continue studiile de master tot acolo. În prezent locuiește în capitala Austriei și lucrează ca traducător și interpret liber profesionist (freelancer).

Cum a ajuns la Limbi Străine

Inițial își dorea să devină polițist. Apoi a aflat mai multe despre ce presupune rolul și a trecut peste. După ce a ajuns în Serbia în adolescență, s-a hotărât să învețe și limba sârbă. A descoperit că-i place, și-a îmbunătățit limba engleză și s-a hotărât să continue studiul și la facultate. S-a hotărât spontan la germană pentru că era una dintre cele mai populare limbi.

Studenția la Limbi Străine

A stat la cămin. Stoian Militaru i se pare încă cel mai bun cămin. La început, se bucura de schimbare, de cursuri, de mediu. A avut 10 pe linie în primul semestru, după lucrurile s-au mai înrăutățit. Însă nu a avut nicio restanță. I-au plăcut profesorii, însă a simțit că lucrurile au rămas puțin în urmă (traducerile încă se scriu de mână). A plecat cu bursă Erasmus în Viena, acolo fiind singura facultate unde putea studia germană și română. I-a plăcut atât de mult mediul de acolo, încât a continuat și masterat în același loc.

La Limbi Străine, i-ar fi plăcut să fi avut parte de cursuri diverse, precum comunicare, dicție sau antreprenoriat.

Cum este să lucreze ca Traducător și Interpret

Spune că este foarte important să te nișezi pe un domeniu. Este dificil să faci traduceri de calitate, și medicale, și juridice, și beletristică. Ea s-a specializat în zona de marketing. Este freelancer (liber profesionist), ceea ce-i oferă libertatea să jongleze cu proiecte. Financiar, știe că dacă muncește mai mult, câștigă mai mult. Dar asta devine și obositor.

Recomandări

Este important să te preocupe și zona de soft skills. Cum să comunici cu alții, cum să te promovezi, lucruri importante indiferent de direcția de carieră pe care o alegi.


Asta am extras pe scurt din discuția mea cu Volina. Pentru a nu pierde nimic, dă play pe varianta audio de mai sus. Dacă mai ai întrebări pentru ea, lasă-le mai jos, sau pe youtube. O găsești pe Volina direct pe instagram sau site.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.