Coșmarul fiecărui student la engleză este LEC. Ceva ce se traduce cu “Limbă Engleză Contemporană”, însă e în mare teoria gramaticii engleze.
În acest semestru, coșmarul meu a luat sfârșit pentru că fac ceea ce se numește Pragmatics. Este un curs foarte fain în care învățăm cum să vorbim ca britanicii. Adică să fim politicoși și să spunem “It’s chilly” când vrem ca cineva să închidă geamul.
Bineînțeles, prof. Sorea contribuie destul de mult la aprecierile astea pozitive, pentru că este o profesoară neașteptat de deschisă la minte pentru acest mediu. Cel mai mult îmi place când face comparație între sistemul britanic (în care a învățat) și cel românesc.
©dreamstime.com // total offtopic – am căutat ‘british’ pe google și am dat de acești cățeluși adorabili și nu m-am putut abține să nu-i pun aici
În această seară ne-a atras atenția asupra unui aspect cu totul vizibil, însă destul de trecut cu vederea. În România fie ești extraordinar, fie ești varză. Nu există cale de mijloc, nu prea este ambiție, însă e nevoie de lucru mai mult aici, aici și aici. Se pare că în Marea Britanie, profesorii îți zic, într-un mod foarte politicos de altfel, că e bine ce faci, însă ar fi bine să lucrezi mai mult pe anumite părți. Adică te îndrumă pentru a te dezvolta, că acela-i rolul lui.
Cine nu este obișnuit cu acest laitmotiv al culturii britanice, poate fi ușor impresionat de remarcile cuiva care vrea să-l ajute, cum este cazul profesorilor. Iar noi, chiar suntem așa: ori așteptăm laude cum ceea ce facem, fie suntem înjurați că nu facem bine.
***
Îmi place mult când văd cum o materie de la facultate are o implicare atât de mare asupra unor aspecte ale vieții reale. Îmi pare rău doar că acest curs se face abia acum, în ultimul semestru de licență.
0 Comments