Inspirația mea vine de cele mai multe ori din mersul cu RATBul. Într-una dintre dimineți, o femeie din aceea pe a cărei față citești de la distanță că nu este cea mai caldă la suflet, și un puști de vreo 10-11 ani, în fața unui scaun liber. În acele câteva secunde de dezbatere internă, doamnei i se făcu milă când îi văzu rucsacul care cântărea mai mult decât el și i-a spus să stea jos, că e copil.
Mi-a dat puțin de gândit situația asta: când renunță adulții la a proteja și avea grijă de următoarele generații? Pentru că atunci când e mic nu știe și nu poate să se descurce singur și vedem cum adulții le zâmbesc copiilor și mai că dau în mintea lor. Cum mai crește nițel și trece spre pubertate, automat sunt priviți altfel, drept cei care trebuie să stea la cheremul celor mai în vârstă (căci simplul respect nu mai este îndeajuns).
Pentru câțiva ani buni, tinerii trebuie să suporte suflarea aceea în ceafă care le spune că nu sunt destul de buni precum cei mai în vârstă, însă că trebuie să muncească pentru a-i întreține pe aceia.
Dragi adulți, trebuie să vă hotărâți ce vreți să faceți, nu puteți să mai transmiteți mixed feelings. Recomandarea mea, of course, este să aveți încredere în tinerii din ziua de azi și să îi susțineți în toate nebuniile lor.
Disclaimer: adulții sunt toată societatea, nu părinții/bunicii/alte neamuri 🙂
copiii altora//foto:eu
0 Comments