Am tot vorbit despre ideea de a avea mai puține cărți în casă pe canalul de YouTube (video1, video2), deși cred cu tărie în “Cărți, te fac neprost!”. Doar că uneori mai e nevoie de o împrospătare a bibliotecii, să ai cărți pe subiecte care încă te interesează, de la autori care încă-ți plac. Principiile de lasă că e bună acolo că nu cere de mâncare* sau a costat dor 5 lei la Gaudeamus nu ar trebui să fie valabile (nici pentru cărți, nici pentru altele).

Am dat multe cărți și reviste la prieteni și cunoscuți din viața reală sau de pe Instagram, iar asta chiar m-a bucurat, e bine să găsești un rost mai potrivit lucrurilor care stau degeaba la tine. Să le vând online nu pare să dea rezultate pentru mine.

După câteva perioade îndelungate de giveaway și întâlniri cu oamenii sau pus cărți la poștă, am vrut să încerc și un târg cu vânzare de carte SH – Shop my library. Evenimentul este pus la cale de Andreea în fiecare lună, ea a scris aici ce a motivat-o să pornească acest proiect. Deja s-a anunțat ediția de luna aceasta, nu ezita să vorbești direct cu ea dacă ești interesat/ă să participi.

Am trecut pe la târg la ediția din februarie, mi-a plăcut ce se întâmplă, iar Simona mi-a zis că i-a plăcut să fie expozant, așa că m-am înscris pentru ediția din martie. Am adunat o valiză cu cărți (aproape de 40, multe erau deja pregătite să-și ia zborul din casă), am făcut research pe preț (unele erau mai scumpe online decât mă așteptam) și am pus prețuri de dumping (adică destul de joase) astfel încât prețul să nu fie un inconvenient dacă îi place cuiva un titlu.

Să facem un pas în spate – ideea de a lucra într-o librărie sau bibliotecă este unul dintre joburile alea romantizate la care visez. Faptul că am putut să mimez ce ar presupune să lucrez cu cărțile pentru o zi mi-a oferit o perspectivă utilă asupra rolului, dar puțin cam prea drăguță. Asta pentru că, trebuie să admit, publicul a fost cu bun-simț, venit acolo în căutare de cărți (puțini au plecat cu mâna goală), fără hărmălaie inutilă, ci cu discuții interesante. În esență, toată activitatea mi-a dat ceva de gândit, iar rezultatul l-am scris în engleză aici.

Dacă te bate gândul să participi la târg, e bine de știut că:

  • oamenii caută cărți noi la preț bun, nu e asta o metodă să scapi de colecția Adevărul sau de Biblioteca pentru toți;
  • nu mergi acolo pentru profit maxim (am pățit-o cu o carte care era la super ofertă pe elefant fix în acel weekend, not nice), prețurile de vânzare sunt recomandate în intervalul 5-30 lei;
  • e greu să știi ce caută audiența (aveam așteptări de la niște titluri să zboare imediat, dar m-am întors cu ele acasă), decât dacă ești cunoscut pe un domeniu și anunți public că te duci acolo cu cărți de… sculptură și vine lumea pentru alea;
  • profită de ocazie să cunoști lume nouă, dintr-un alt mediu, să cunoști alți cititori și să dai peste titluri noi.

Cum a fost la târg, matematic vorbind: am dat 60 lei pe participare, 10 lei un flat white la Coffee Shop, 15 lei pe un meniu KFC. Am stat 8 ore (10-18) și am vândut 29 din 42 de cărți, pentru 316 lei. Scădem 85 lei și am avut practic o duminică blocată pentru 231 lei. Măcar nu a fost doar pentru expunere 🙂

În concluzie, mi-a plăcut să vând cărți. Când mai adun o stivă care se cere dată, cu siguranță mă înscriu iarăși. Dacă ai vreun dubiu în legătură cu evenimentul, nu ezita să mă întrebi!

*Când un obiect are nevoie de un loc pe care să-l ocupe, de timp și energie de la tine să îl cureți, muți, orice, înseamnă că cere de mâncare.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.