Multe orașe au pentru mine identitate dublă: una din povești, alta din realitatea prezentă.

Viena intră în această categorie. Am auzit de ea de la istorie, drept capitala Imperiului Habsburgic. De la română, că acolo a fost la studii Eminescu și cu alții. De la muzică, că ni l-a dat pe maginificul Mozart și un concert în Viena reprezenta apogeul carierei de artist de muzică clasică.

Foarte romantic, știu.

Și-apoi intră experiența mea directă. Zbor low-cost sau drum cu mașina rapid. Trenuri care vin după un program clar. Vânt, ploaie, oameni încruntați. Mâncare tradițională neatractivă. Prater și distracție. Arhitectură superbă, dar totul extrem de steril.

Cinism de est-european, știu.

Ei bine, în cea mai recentă excursie la Viena, am vrut să fac lucrurile mai altfel. Să mă bucur de oraș în ciuda vremii și încruntaților. Așa că aici voi lista câteva dintre activitățile pe care le-am făcut și ce v-aș recomanda:

  • Explorează sectorul 6, din jurul centrului vechi. E mai boem, cu restaurante de specific divers, oameni mai tineri, cafeneaua-librărie Phil (preferata mea mai nou).
  • Mergi la un concert clasic, dar altfel. Cum scriam mai sus, am rămas cu această curiozitate spre muzică clasică. Dar nu aș trece prin experiența pregătirii pentru un spectacol la Operă, așa că am ales o alternativă mai prietenoasă cu turiștii (și garderoba lor): concert în Peterskirche.
  • Admiră fluturii. Ce bucurie de copil pot oferi înaripații ăștia colorați, e ceva magic. Mergi la Schmeterlinghaus, chicotește când zboară nebunii razant pe lângă fața ta, bucură-te de seră și încheie ziua la cafeneaua de lângă. E tot un fel de seră, doar că fără fluturi.
  • Mergi la un muzeu. Am mers la Muzeul Esperanto (dacă nu ai auzit până acum de limba esperanto, nu-ți recomand să mergi) și tot acolo era și Muzeul Globurilor Pământești (nici aici nu recomand dacă nu ești pasionat/ă). OK, ce încerc să scriu este să urmărești un subiect care te interesează și descoperă o abordare mai serioasă asupra sa.
  • Caută o activitate normală. Adică încearcă să faci ceva ce ai face și dacă ai fi acasă. Eu am mers la un ceramic caffe, un loc în care am pictat farfurii din ceramică.
  • Vânează graffiti-uri. Viena este printre orașele care au oferit artiștilor stradali pereți să-și facă de cap și asta se vede prin diversitatea și complexitatea muralurilor de pe blocuri.
  • Mergi la F1 experience. Detalii.
  • Dă o fugă la Bratislava. Detalii.
Booking.com
Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.