Dacă întrebi 10 absolvenți de la limbi străine cum li s-a părut facultatea și dacă o recomandă mai departe, 8 persoane îți vor spune să stai departe. Iar acest lucru este determinat de frustările personale. Sunt mulți studenți care termină o facultate pe principiul “dacă tot am pierdut un an” sau pentru că le place să termine tot ce ei încep.
Bullshit.
Facultățile umaniste nu sunt precum cele tehnice, medicina sau chiar ca dreptul, nu prea ieși cu o meserie de acolo. Sunt facultăți pe care la faci pentru pasiunea ta și pentru satisfacția ta personală. Sunt mulți studenți care vin la limbi străine pentru că nu le-a plăcut matematica sau pentru că au auzit ei că e bine să știi cât mai multe limbi străine, că engleza nu ar fi de ajuns în ziua de azi. Te duci la facultate pentru a fi ghidat pe anumite căi, este decizia ta dacă vrei să te bucuri de peisaj sau vrei să te plângi de infrastructura drumului.
Ghici ce?
Asta nu este suficient. Trebuie să fii deschis să înveți totul despre procesele lingvistive, despre evoluția unei limbi, despre cei mai importanți scriitori ai unei culturi și, mai ales, să știi cuvinte. Multe cuvinte.
Te întrebi la ce-ți trebuie toate astea?
Simplu, responsabilitatea unei meserii. Te gândești că vrei să fii profesor sau traducător după ce termini limbi străine. Însă pentru a face asta, trebuie să știi meserie. Iar ideile conform cărora nu ai nevoie de atâta materia sau multe lucruri nu-ți vor fi folositoare, nu sunt pentru tine să le decizi, încă.
Ma bucur tare mult că anul acesta are loc și la UniBuc proiectul Universitatea de Vară pentru Elevi. Din păcate sunt doar trei facultăți înscrise până acum – Limbi și literaturi străine, Psihologie și Științele Educației și Sociologie și Asistență Socială. Așa poate vor fi mai mulți liceeni care decid în funcție de cum simt ei că este mai bine.
0 Comments