Cum e să fii clasa a 12a

Deşi se simte din ce în ce mai tare, încă nu conştientizez că sunt clasa a XII-a. Sau poate nu vreau încă. Nu sunt pregătită din punct de vedere mental pentru schimbările ce vor urma. Însă când te ia viaţa pe pregătite?!

Odată cu acest ultim an, tot felul de atitudini ale celor din jur te ameţesc. Bineînţeles, nemuritoarele clişee:

eşti a 12-a, nu ai timp
eşti a 12-a, trebuie să înveţi
eşti a 12-a, nu poţi lipsi de la şcoală

însoţite bineînţeles de convingerile celorlalţi că odată ajuns aici, trebuie să ştii ce probe vrei să dai la bac, la ce dai la facultate, master şi poate doctorat, deci practic să-ţi planifici toată viaţa.

Asta ar însemna deci, 9 luni de stress continuu. Această perioadă îmi aminteşte de femeile însărcinate, care sunt la fel (sau poate mai mult) de stresa(n)te. Revenind. Teoretic, eu în următoarele 9 luni, trebuie să-mi omor viaţa socială şi să stau închisă în casă, drumurile la şcoală şi meditaţii nu se pun. În următoarele 9 luni, se presupune ca eu să învăţ, sau mai degrabă să tocesc încontinuu. Pauzele din program nu mai există. Continuu, eu trebuie să mă preocup de şcoală.

Refuz să fac acest lucru. Nu pentru că m-aş gândi la cei foarte mulţi care nu au avut tangenţe cu şcoala mai deloc şi au intrat unde au vrut. Treaba lor, problema lor.

Însă, eu ştiu cel mai bine pentru mine ce îmi trebuie, ce program trebuie să-mi alcătuiesc. Nimeni nu ştie mai bine decât mine de ce anume am nevoie. Deci, eu decid pentru mine, eu îmi alcătuiesc programul, eu îmi trăiesc ultimul an de liceu.

Pe de altă parte sunt cei care suspină şi suferă pentru mine:

oh, ultimul an de liceu! trebuie să profitaţi la maximum de această perioadă, cel mai frumos an din liceu, ultimul an cu aceeaşi colegi… bla-bla-bla.

Ştiu, sunt încă mică, nu-mi dau seama de tot ce fac acum şi amprenta pe care şi-o lasă asupra mea toate aceste întâmplări.

În ultimii ani, generaţiile ‘cresc’ tot mai repede.  Aşadar, liceul nu mai are valoare pe care o avea în anii trecuţi. De acord, voi avea o groază de amintiri din această perioadă. Cum am şi din gimnaziu. Însă legăturile între liceeni nu mai sunt, sau rar mai pot fi atât de sudate şi închegate cum erau odată. Pentru că răutatea, ranchiuna, invidia şi ochiul-dracului influenţează din ce în ce mai mult relaţiile inter-umane.

Şi astfel am început să scriu aventurile ultimului an şcolar. Va urma…