Filmul Don’t Look Up îmi ocupă mult prea mult din spațiul mental, mai ales că la câteva zile mai văd pe undeva un afiș, mai citesc o părere despre subiect. Și e un film care nu parcă nu m-a lăsat cu starea cu care credeam. Adică nu sunt nici mega entuziasmată, nu mi se pare o porcărie, dar ceva nu iese la socoteală. Sigur că e în ton cu ce se întâmplă în mainstream și sunt referințe (poate prea) multe la chestiuni de hype.
Ai aici un grup super puternic de actori, dar care fac un joc de copii. Rolul lui Meryl Streep mi s-a părut foarte slab. Dar tocmai, poate și-a jucat bine rolul. Leonardo DiCaprio e o alegere potrivită pentru rolul profesorului, dacă ne amintim și de Before the flood.
Pentru că prin filmul ăsta (și dacă mă mai gândesc și la Red Notice), mi se par niște parodii pentru filmele de hollywood, pentru metoda clasică de a face un film. Gata cu happy end, cu explozii, cu eroi. Atunci când trivializezi (?) ceva, îi scazi valoarea.
Pentru topicul din Don’t Look Up, Netflix ar fi putut face o serie care să schimbe niște obiceiuri, n-ar fi fost prima oară. Sau poate ăsta e obiceiul pe care vor să-l schimbe. Ne expun la niște personaje care nu sunt cum ne-a obișnuit filmul clasic – clar e și componentă de marketing, dacă ne gândim la Emily in Paris – dar am totuși senzația că e ceva mai mult de-atât.
Nu sunt critic de film, nu cunosc industria absolut deloc. Doar că în dimineața asta subconștientul meu s-a trezit cu o părere și sper ca după ce o las aici în scris, să se concentreze pe chestiuni mai importante în viață.
Apropo, știați că Netflix a lansat Tudum, loc de distribuire a conținutului despre conținutul lor? Propriul ziar, cum ar veni. Cool thing.
0 Comments