Eu şi alţi părinţi

Acest post este inspirat de Ariel. Dacă cere drepturi de autor, retrag postarea : ))

De obicei, relaţia mea cu adulţii e foarte bună. Probabil ai mei îşi spun în gând “de ce nu se poartă aşa mereu?!“. Da, tind să cred că părinţii prietenilor mei chiar mă plac. Îi mai întreb de una-alta. Pe mame le întreb ceva de-o prăjitură, deşi nu am treabă în bucătărie, şi fac legături şi cu ai mei. Altor părinţi le place când simulezi că ai o relaţie minunată cu părinţii (să recunoaştem, nimeni, niciodată nu poate avea aşa ceva). Ei chiar se gândesc “de ce nu ar putea şi fata/băiatul meu să se poarte aşa? cu siguranţă ea/el nu zice nimic de mine altora” 

Da, îmi place să am o relaţie bună cu părinţii prietenilor mei şi să mă înţeleg bine cu ei. Aşa trec şi drept fată cuminte (nu că n-aş fi!), iar ei îşi lăsa liniştiţi pruncii cu mine.

http://goo.gl/7GsO5

Trecând la subiect, cu părinţii domnişorului, nu mă descurc prea bine. Adică ei sunt drăguţi mereu, eu încerc să par drăguţă, dar cam atât. Nu ştiu de ce nu mă pot purta cu ei aşa cum mă port cu alţi părinţi. Cu ei trec drept timidă, ceea ce cu siguranţă nu sunt! Iar asta îmi afectează imaginea. Pentru că şi ei ştiu că nu sunt timidă şi probabil le transmit un sentiment nu prea plăcut când abia mormăi două cuvinte.

Însă, mi-am propus ca de-acum să-mi schimb atitudinea.Trebuie să mă descurc în vreun fel. Aceasta trebuie luată ca o provocare. Dacă am putut “cuceri” atâţia părinţi, trebuie să reuşesc şi cu ei!